ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7284/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7284/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
de competență, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj la data de 02 februarie 2011, contestatorul D.I.C. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea
deciziei de recalculare a pensiei nr. P1. din 31 decembrie 2010.
Tribunalul Dolj,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3433 din
10 martie 2011 a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că sediul pârâtei se află în raza
teritorială a acestei instanțe.
Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă
nr. 6739 din 07 septembrie 2012 a admis excepția de necompetență teritorială. A
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. A constatat
ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul, în vederea soluționării
acestuia, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut, pornind
de la prevederile art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr. 263/2010, prin raportare
la art. 727 C. proc. civ., că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă
interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv
Legea nr. 263/2010 care a intrat în vigoare la 23 decembrie 2010 și care a modificat
norma de competență reglementată de art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care de
altfel a fost abrogată.
S-a constatat
astfel că aparține Tribunalului Dolj competența soluționării cauzei, ca instanță
în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului.
Regulatorul de
competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Dolj, în considerarea
argumentelor ce succed.
În stabilirea
instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate
dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea
acestora.
Astfel, este adevărat
că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei
anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menționat
mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile
cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența
de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale
de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi
reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat,
conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială
își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță
al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat
totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea
de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor
structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,
Ministerul Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri
care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt
stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește
aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea
actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi,
respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C.
proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010
stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale,
se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură
se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată
începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.
În considerarea
celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Dolj,
competența soluționării acțiunii formulate de acesta revine Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.