ÎCCJ, Decizia nr. 4/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 18 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3438/1/2012, având ca obiect strămutarea Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (5) C. proc. pen., art. 28 1 pct. 1 lit. b 2 ) C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, în motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art 60 alin. (5) C. proc. pen., petenta a susținut că, prevederile legale invocate încalcă dreptul la un proces echitabil, lipsind un drept de remediere, ceea ce duce la imposibilitatea înfăptuirii justiției.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., petenta a susținut că, modificarea textului de lege încalcă dreptul la un proces echitabil eliminând posibilitatea declanșării unui control judiciar al hotărârii instanței de fond. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art 60 alin. (5) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că petenta nu a indicat în motivare aspecte de neconstituționalitate, critica sa vizând o modificare a textului de lege, ceea ce nu este permis de legiuitor, iar în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b 2 ) și art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., s-a constatat că nu au legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere împrejurarea că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta D.M.E., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținând, în esență, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât excepțiile invocate au legătură cu soluționarea cauzei. Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare: Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată sesizarea Curții constituționale este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: 1. Excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță sau o dispoziție dintr-un act normativ aflat în vigoare. 2. Dispoziția să nu fi fost constatată ca neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. 3. Excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Analizând îndeplinirea acestor condiții, instanța de control judiciar în acord cu instanța de fond, constată că excepțiile de neconstituționalitate invocate de petenta D.M.E., vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că sunt neconstituționale.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte constată că petiționara nu a motivat această excepție sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate, criticile formulate, vizând, în realitate, modificarea textului de lege menționat, lucru nepermis de legiuitor. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În ce privește excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b 2 ) și art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., în raport cu art. 1, art. 16, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 53 alin. (1) și (2), art. 124 și art. 129 din Constituție, invocate de petentă, instanța de fond a apreciat corect că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei. Astfel, dispozițiile legale menționate, referitoare la competența după persoană a curții de apel și, respectiv, la caracterul definitiv al hotărârii pronunțată de judecător, în procedura plângerii prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., nu au relevanță în cauza dedusă judecății, întrucât aceasta are ca obiect cererea de strămutare formulată de petentă, sediul materiei constituindu-l dispozițiile art. 55 și urm. C. proc.

pen. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 3438/1/2012. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de recurs, formulată de petenta D.M.E. împotriva încheierii din 18 iulie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 3438/1/2012. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2013 .