ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4804/2013

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău la data de 10 februarie 2011, sub nr. 643/110/2011,

reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în

Retragere în numele și pentru 30 dintre membrii săi, nominalizați prin cerere,

a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării

Naționale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de

pârâtă din 01 ianuarie 2011 și menținerea drepturilor de pensie stabilite

anterior.

Prin încheierea din

11 aprilie 2011 tribunalul a disjuns cererile de chemare în judecată formând 30

de dosare diferite, dosarul de față privindu-l pe reclamantul A.V.

Prin Sentința nr.

1103 din 20 iunie 2011, Tribunalul Bacău, secția civilă, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea competenței

sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la

momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență teritorială

exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială

se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de

casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare,

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, a pronunțat Sentința civilă nr. 6980 din 28 iunie 2013, prin care și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate,

Tribunalul Bacău și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se

face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din

Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost

modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către

instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă

în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine

instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Bacău.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 01 ianuarie 2011, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 10 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 10 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate

împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere formulată de un sindicat împotriva unei

case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr.

263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul

reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la

sediul sindicatului reclamant.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

în recurs în interesul legii, a statuat: "În interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003

(în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că

organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în

numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2))

C. muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea

conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul

sindicatului reclamant."

În concluzie,

instanța supremă a arătat că "raportat la acțiunile reglementate expres de

lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea

competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii,

republicat, cu modificările și completările ulterioare (fost art. 284 alin.

(2)), se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

Cum în speță sediul

sindicatului reclamant se află în circumscripția Tribunalului București,

competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - NN