- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 23 mai 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 23.05.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 927/321/2012
Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost scos de pe rol la 22 mai 2013 și a fost trimis spre soluționare la Judecătoria Miercurea Ciuc, ca urmare a admiterii cererii de strămutare la 21 mai 2013 prin încheierea nr. 2763/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, atașată la dosarul cauzei. Avocatul petentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 RON și timbru judiciar de 0,15 RON și solicită respingerea cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta Mănăstirea A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 927/321/2012 al Judecătoriei Târgu Neamț. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2013.