- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 13 noiembrie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 13.11.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 123/221/2007
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul V.F., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 123/221/2007 al Tribunalului Hunedoara. La apelul nominal au lipsit petentul și intimații SC S.A. SA fostă SC D.D. SA, SC E. SRL Săliște, Z.B. ș.a, Z.Z. ș.a., SC P.I. SRL, SC E. SRL Săliște, SC A.C. & D. SRL fostă SC A.P.E. SRL, A.C.R., A. (SC C.) Viitorului, SC R.E., R.A.R., S.R. SRL, SC E.S.I. SA prin administrator judiciar R. SPRL, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Deva prin Consiliul Local. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, la data de 11 noiembrie 2013, intimata SC S.A. SA fostă SC D.D. SA a depus la dosar, prin fax, întâmpinare, solicitând respingerea cererii de strămutare ca inadmisibilă în principal, iar în subsidiar, ca nefondată. Potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluționat la data de 17 octombrie 2013. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul V.F., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 123/221/2007 al Tribunalului Hunedoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM