ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5685/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5685/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
de competență de față, constată următoarele:
Prin contestația
înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 02 februarie 2011, sub nr. 6225/63/2011,
reclamanta U.V.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului
Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010
și menținerea pensiei stabilite anterior prin decizia cu plata diferențelor cu dobânda
legală aferentă.
Prin sentința civilă nr. 3200 din
07 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,
a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din
Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie
o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în
a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului pentru contestațiile
împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.
Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă
nr. 4113 din 04 mai 2012, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei
instanțe sesizate, Tribunalul Dolj și, constatând ivit conflict negativ de competență,
a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului
de competență.
Pentru a hotărî
astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost
abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii
nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile
în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă,
competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise
de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării
Naționale, a M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această
materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Întrucât normele
de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea
nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la
C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul
reclamantului, în speță Tribunalul Dolj.
Cu privire la
conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza
art. 22 alin. (3) raportat Ia art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține
următoarele:
Cererea dedusă
judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei
în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa
de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată
a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la
data de 02 februarie 2011.
Este adevărat
că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin
art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor
teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a
cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".
Legea nr. 19/2000
a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform
dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la
data sesizării instanței, și anume 02 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,
care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit
alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,
a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul",
iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."
Rezultă că, odată
cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare
a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt
fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, M.A.I. și S.R.I., s-a
modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul
reclamantului.
Raportat la dispozițiile
art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt
de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză
este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării
instanței.
Cum, în speță,
instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,
iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează
instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece
pricina este cea de la domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.