ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului de competență de față,
constată următoarele:
Prin
contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 2 februarie
2011, sub nr. 6469/63/2011, reclamantul I.M.N. a chemat în judecată pe pârâta
Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând
anularea deciziei de pensionare emisă de pârâtă la 31 decembrie 2010 și
menținerea pensiei stabilite anterior, prin decizia x/2009, cu plata
diferențelor cu dobânda legală aferentă.
Prin Sentința civilă nr. 3177 din 4 martie
2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea
competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în
vigoare la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență
teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază
teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva
deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.
Tribunalul București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 3725 din 23
aprilie 2012, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei
instanțe sesizate, Tribunalul Dolj, și, constatând ivit conflict negativ de
competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă
instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data
de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în
speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în
materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competența teritorială de
soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii
sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a
Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată, în
sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la
domiciliul reclamantului.
Întrucât normele de procedură civilă sunt de
imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi
speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură
civilă, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul
reclamantului, în speță Tribunalul Dolj.
Cu privire la conflictul negativ de
competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3)
raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cererea dedusă judecății are natura unei
contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr.
119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din
cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată a fost emisă la data de 31
decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 2 februarie 2011.
Este adevărat că la data emiterii deciziei
contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că
„Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de
pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul
sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.".
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată
cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii
publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor
art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și
anume 2 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde
dispoziții privitoare la competență în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din
Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor
teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează
instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte
cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul
sau sediul pârâtul.".
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a
Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire
la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de
pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și
Internelor și S.R.I., s-a modificat, în sensul că aceste cereri se soluționează
de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1)
C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată
aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este
cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării
instanței.
Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o
cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin.
(1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la
domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este
cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29
iunie 2012.
Procesat
de GGC - AZ