ÎCCJ, decizie (scj.ro #86174)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86174) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
-
SECȚIILE UNITE -
DECIZIA
Nr
. VII
din 20 februarie 2006
Dosar nr. 40/2005
Publicată in Monitorul Oficial, Partea I
nr
. 475 din 01/06/2006
Sub președinția domnului
prof
.
univ
.
dr
. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile
art
. 25
lit
. a) din Legea
nr
. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor
art
. 140 alin. 1
lit
. a) din Codul de procedură penală, referitoare la încetarea de drept a măsurilor preventive.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor
art
. 34 din Legea
nr
. 304/2004, republicată, fiind prezenți 81 de judecători din totalul de 106 judecători în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul
Nicoleta
Eucarie
.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că
neverificarea
de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive, la termenele prevăzute în
art
. 160
^b alin. 1 și în
art
. 160^h alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate față de inculpați și punerea lor de îndată în libertate.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În aplicarea dispozițiilor
art
. 140 alin. 1
lit
. a) din Codul de procedură penală, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește efectele
neverificării
de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive, la termenele prevăzute în
art
. 160^b alin. 1 și în
art
. 160^h alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că
neverificarea
de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive, la termenele prevăzute în textele de lege menționate, atrage sancțiunea nulității relative cu consecințele prevăzute în
art
. 197
alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală. S-a motivat că în astfel de cazuri sunt incidente prevederile
art
. 185 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora
nerespectarea
termenelor procedurale atrage aplicarea dispozițiilor referitoare la nulități, acestea dând posibilitate inculpatului arestat preventiv să facă dovada că a suferit o vătămare datorită depășirii termenului fixat de lege pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de el.
Alte instanțe, dimpotrivă, au decis că
neverificarea
de către instanță, în cursul judecății, la termenele prevăzute în
art
. 160^b alin. 1 și în
art
. 160^h alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, a legalității și temeiniciei arestării preventive atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate față de inculpați și punerea lor de îndată în libertate.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.
Prin
art
. 140 alin. 1
lit
. a) din Codul de procedură penală se prevede că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute în lege sau stabilite de organele judiciare, în astfel de cazuri instanța de judecată având obligația, în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol, să dispună punerea de îndată în libertate a celui arestat.
Din aceste dispoziții imperative ale legii rezultă, fără echivoc, încetarea de drept a oricărei măsuri preventive, inclusiv a arestării preventive, la expirarea termenelor prevăzute în lege sau stabilite de organele judiciare.
O atare interpretare este impusă de reglementarea dată
art
. 23
alin. (6) din Constituția României, republicată, potrivit căreia "în faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate", precum și de alin. (9) al aceluiași articol, prin care se prevede că "punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege".
Aceste reglementări de ordin constituțional sunt conforme principiului înscris în
art
. 5 paragraful 3 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care România a aderat, potrivit căruia "orice persoană arestată sau deținută... trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
În raport cu prevederile constituționale și cu aceste din urmă reglementări internaționale la care România a devenit parte, prin
art
. 160^b alin. 1 și
art
. 160^h alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală a fost instituită obligația instanței de a verifica periodic, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului major și a celui minor.
În acest sens este de observat că prin
art
. 160^b alin. 1 din Codul de procedură penală s-a prevăzut că, "în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive".
Tot astfel, prin
art
. 160
^h alin. 2 din Codul de procedură penală se prevede că, în cazul minorului cu vârsta între 14 și 16 ani, "verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive se efectuează în cursul judecății periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile", iar prin alin. 3 al aceluiași articol se prevede că "verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecății se efectuează periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile".
Față de prevederile constituționale și de reglementările internaționale la care s-a făcut referire, aceste dispoziții cu caracter imperativ din Codul de procedură penală impun respectarea cu strictețe a termenelor de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive pe întreg parcursul judecății, pentru că altfel nu ar mai exista garanția că lipsirea de libertate poate avea loc numai în condițiile determinate de lege.
A considera că termenele de mai sus nu ar fi de decădere, ci doar de recomandare ar însemna să se lipsească de conținut nu numai dispozițiile din Codul de procedură penală care le instituie, ci înseși prevederile constituționale și reglementările internaționale la care România este parte, ceea ce ar fi inadmisibil.
Pe de altă parte,
neconstatarea
nulității măsurii arestării preventive luate în cazul când instanța nu se conformează dispozițiilor procedurale obligatorii referitoare la verificarea periodică a legalității și temeiniciei unei atare măsuri ar contraveni și prevederilor
art
. 197 alin. 4 teza finală din Codul de procedură penală, potrivit cărora se iau "în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei".
Or, în raport cu prevederea
art
. 23
alin. (1) din Constituție conform căreia "libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile", precum și cu garanțiile acordate celor lipsiți de libertate prin alin. (2)-(10) ale aceluiași articol, ar fi total inacceptabil ca
nerespectarea
obligației examinării periodice a măsurii arestării preventive, reglementată prin
art
. 160^b și
art
. 160^h din Codul de procedură penală, să nu fie sancționată cu nulitatea.
Ca urmare, pentru garantarea dreptului fundamental la libertate și la siguranța persoanei, se impune să se considere că, într-o astfel de materie,
nerespectarea
cerințelor privind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive constituie o încălcare a normelor procedurale ce asigură justa soluționare a cauzei de natura celei la care se face referire în
art
. 197 alin. 4 teza finală din Codul de procedură penală, astfel că aceasta nu se poate îndrepta decât prin încetarea de drept a măsurii arestării preventive, ca efect al
nerespectării
termenelor imperative privind verificarea legalității și temeiniciei acesteia.
În consecință, în temeiul dispozițiilor
art
. 25
lit
. a) din Legea
nr
. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și ale
art
. 414
2
din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că
neverificarea
de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate față de inculpați, în raport cu cerințele prevăzute în
art
. 160^b alin. 1 și în
art
. 160^h alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate față de inculpați și punerea lor de îndată în libertate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aplicarea dispozițiilor
art
. 140
alin. 1
lit
. a) din Codul de procedură penală, stabilesc:
Neverificarea
de către instanță, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului major înainte de împlinirea duratei de 60 de zile, la care se referă
art
. 160^b alin. 1 din Codul de procedură penală, a inculpatului minor cu vârsta între 14 și 16 ani înainte de expirarea duratei de 30 de zile prevăzute în
art
. 160
^h alin. 2 din Codul de procedură penală, iar a inculpatului minor mai mare de 16 ani înainte de expirarea duratei de 40 de zile prevăzute în
art
. 160^h alin. 3 din Codul de procedură penală atrage încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate față de inculpați și punerea lor de îndată în libertate.
Obligatorie, potrivit
art
. 414
2
alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2006.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof
.
univ
.
dr
. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent șef,
Victoria Maftei