ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 12.06.2006

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86185)

HOTĂRÂRE

12.06.2006

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86185) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA

XXI

din 12 iunie 2006

Dosar nr. 9/2006

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I

. 182 din 16/03/2007

Sub președinția doamnei judecător Lidia

Bărbulescu

, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile

art

. 25

lit

. a) din Legea

. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la aplicarea dispozițiilor

art

. 81 alin. (1) și (2)

lit

. a) și b) și ale

art

. 82 din Legea

. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, în raport cu dispozițiile

art

. 312 alin. 3, 4 și 5 din Codul de procedură civilă.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor

art

. 34 din Legea

. 304/2004, fiind prezenți 84 de judecători din totalul de 113 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul

Antoaneta

Florea

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în raport cu dispozițiile

art

. 81 alin. (1) și (2)

lit

. a) și b) și ale

art

. 82 din Legea

. 168/1999, precum și cu cele ale

art

. 312 alin. 3, 4 și 5 din Codul de procedură civilă, instanțele de recurs pot dispune casarea hotărârii primei instanțe cu trimitere, spre

rejudecare

, doar în cazurile expres și limitativ prevăzute în

art

. 81 alin. (2)

lit

. a) și b) din Legea

. 168/1999.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozițiilor

art

. 81 și 82 din Legea

. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanțe, admițând recursurile în materia litigiilor de muncă, au procedat la judecarea cauzelor pe fond, apreciind că soluția casării cu trimitere, spre

rejudecare

, nu poate fi pronunțată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute în

art

. 81 alin. (2)

lit

. a) și b) din Legea

. 168/1999.

În justificarea acestui punct de vedere au fost invocate dispozițiile cu caracter imperativ înscrise în

art

. 81 alin. (1) din Legea

. 168/1999, prin care este instituită regula că, în caz de admitere a recursului în materia conflictelor de muncă, instanța de control judiciar trebuie să judece cauza în fond, singurele excepții fiind cele prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol, la

lit

. a) și b), potrivit cărora această regulă nu se aplică numai dacă "soluționarea cauzei de instanța de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competență" sau dacă "judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată".

În motivarea punctului de vedere menționat s-a mai invocat caracterul special, derogatoriu, al reglementărilor din Legea

. 168/1999 în raport cu prevederile din Codul de procedură civilă, ceea ce face să nu fie incidente, în materia litigiilor de muncă, toate cazurile de casare înscrise în

art

. 312 alin. 3 și 5 din acest cod.

Alte instanțe, dimpotrivă, întemeindu-se pe dispozițiile

art

. 82 din Legea

. 168/1999, au dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare

și în alte situații decât cele enumerate la

lit

. a) și b) din cuprinsul alin. (2) al

art

. 81 din această lege, considerând că soluția casării cu trimitere nu poate fi limitată de acele prevederi, ci sunt incidente și alte ipoteze enunțate în cuprinsul alin. 3 și 5 ale

art

. 312 din Codul de procedură civilă.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile

art

. 286 din Codul muncii și ale

art

. 74 alin. (1) din Legea

. 168/1999, cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă în regim de urgență, competența de a le soluționa revenind, potrivit

art

. 2

pct

. 1

lit

. a) din Codul de procedură civilă, tribunalului.

Pentru realizarea acestui principiu, prin

art

. 286 din Codul muncii și

art

. 74 alin. (2) și (3) din Legea

. 168/1999 au fost prevăzute, în materia menționată, termene de judecată scurte, precum și alte dispoziții de natură a asigura soluționarea pricinii cu celeritate.

Tot astfel, prin

art

. 76 și 77 din Legea

. 168/1999 s-a prevăzut obligația instanței de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părților, iar în cazul în care judecata continuă, probele să fie administrate cu respectarea regimului de urgență al judecării unor asemenea conflicte.

În același scop, prin

art

. 81 alin. (1) din Legea

. 168/1999 s-a prevăzut că, "în caz de admitere a recursului, instanța va judeca în fond cauza".

Este de observat însă că în alin. (2) al aceluiași articol se precizează că această prevedere, cu caracter de excepție, "nu se aplică în următoarele situații:

a) soluționarea cauzei de instanța de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competență;

b) judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată".

Rezultă deci că prin dispoziția

art

. 81 alin. (1) din Legea

. 168/1999, potrivit căreia, "în caz de admitere a recursului, instanța va judeca în fond cauza", a fost instituită o regulă aplicabilă în măsura în care este asigurată respectarea celorlalte principii procesuale, care au caracter obligatoriu.

De altfel, în această privință, este de reținut că prin

art

. 82 din Legea

. 168/1999 s-a prevăzut, cu caracter imperativ, că "dispozițiile prezentei legi referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă".

Din această prevedere rezultă deci că, în caz de admitere a recursului, instanța de control judiciar nu poate să procedeze la judecarea în fond a cauzei nu numai în situațiile precizate prin dispozițiile de exceptare înscrise în

art

. 81 alin. (2)

lit

. a) și b) din Legea

. 168/1999, ci și atunci când prin judecarea în fond a cauzei, de către însăși instanța care a admis recursul, ar fi încălcate și alte prevederi ale Codului de procedură civilă, care completează, potrivit

art

. 82, dispozițiile acelei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor de drepturi.

Or, prin

art

. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă se prevede că "în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată

a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre

rejudecare

instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad".

Față de această dispoziție procedurală, cu caracter imperativ, este evident că, pe lângă cazurile în care "soluționarea cauzei de instanța de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competență" sau în care "judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată", reglementate expres prin

art

. 81 alin. (2)

lit

. a) și b) din Legea

. 168/1999, în accepțiunea prevederilor

art

. 82 din aceeași lege se mai impune să se trimită cauza spre

rejudecare

și atunci când prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În acest sens, trebuie avut în vedere că, pentru asigurarea unui echilibru funcțional în activitatea jurisdicțională, pronunțarea asupra fondului cauzei și stabilirea situației de fapt rămân totuși în sarcina instanțelor de fond, iar instanța de recurs nu poate fi decât o instanță de control judiciar, cu structură specifică în dreptul de cenzură.

A considera altfel ar însemna ca recursul să se transforme în calea de atac a apelului, iar instanței de recurs să i se atribuie, contrar spiritului legii, atribuția de a se ocupa de stabilirea situației de fapt și de a se pronunța asupra fondului procesului și în alte situații decât cele la care se referă

art

. 304

din Codul de procedură civilă, fără ca această chestiune să fi fost rezolvată mai întâi de către instanța de fond, ceea ce ar contraveni prevederilor

art

. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.

Așadar,

neavând

putere să decidă, prin administrare de noi probe, altele decât înscrisurile, asupra existenței sau inexistenței faptei, instanța de recurs poate să constate că fondul cauzei nu a fost cercetat și, într-o astfel de situație, să caseze hotărârea cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru judecarea fondului.

Ca urmare, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă se impune nu numai în situațiile prevăzute expres la

art

. 81 alin. (2)

lit

. a) și b) din Legea

. 168/1999, ci și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În consecință, în temeiul dispozițiilor

art

. 25

lit

. a) din Legea

. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale

art

. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că, în recurs, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situațiile prevăzute expres și limitativ în

art

. 81 alin. (2)

lit

. a) și b) din Legea

. 168/1999, precum și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.