ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
14.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

În drept, potrivit dispozițiilor

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție

este organizată în 4 secții: secția I civilă, secția a II-a civilă, secția penală

și secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și secțiile

unite, cu competență proprie.

În lipsa unor

norme de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară)

prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date

în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași

instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de dispoziția legală menționată

distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții

civile și competențele celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența

completelor de 5 judecători.

Alocarea unor

competențe, specializate, distinct de competențele comune, completelor de judecată

ce funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie

2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie

2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea nr. 10

din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Potrivit Anexei

1 a hotărârii menționate, în cadrul secției I civile funcționează complete specializate

pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii

nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două

complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia

proprietății intelectuale.

Prin aceeași hotărâre

a Colegiului de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate

după data de 1 octombrie 2011, cu excepția celor date în competența completelor

specializate care funcționează la nivelul secției a II-a civilă, având diverse obiecte

identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două secții civile

ale instanței supreme, în proporție de ½ pentru fiecare dintre acestea, prin

utilizarea aplicației ECRIS.

În speța supusă

analizei, se constată că obiectul dosarului, „obligație de a face", anume hotărârea

a cărei revizuire se solicită poartă asupra unei cauze întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții nu se

circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ale secției

I civile și nici competențelor specializate alocate completelor de judecată ce funcționează

la nivelul secției a II-a civile, ci se circumscrie în sfera competențelor comune,

alocate completelor de judecată de la nivelul ambelor secții civile.

Se constată însă

că dosarul a fost repartizat aleatoriu spre soluționare secției a II-a civile, prin

intermediul aplicației ECRIS, bifa repartizare între secții, repartizarea efectuându-se

în considerarea competențelor comune alocate completelor de judecată de la nivelul

acestei secții și nu a competențelor specializate.

Prin urmare, competența

soluționării prezentului dosar aparținea completului învestit inițial cu judecata

sa.

Așa fiind, cum

completul de judecată al secției a II-a civile, a fost desemnat să judece cauza

în concordanță cu prevederile hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul urmează a fi scos

de pe rolul secției I civile și trimis, spre competentă soluționare, secției a

II-a civile.

Scoate cauza de pe rol având ca obiect

revizuirea formulată de P.E. împotriva deciziei nr. 1401 din 31 octombrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București și o trimite spre competentă soluționare, secției a

II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-11
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2014-03-20
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Jus
ÎCCJ 2012-09-12
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2012-06-13
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
ÎCCJ 2012-06-13
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Ju
Sursă