Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
821/271/2007
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
25 septembrie 2012

Dosar nr. 821/271/2007 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 25.09.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 821/271/2007

Procedura de citare îndeplinită. Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 821/271/2007* al Tribunalului Bihor, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 4 septembrie 2012. Totodată, se referă că Asociația Composesorală Borșa a depus cerere de renunțare la judecarea cererii de strămutare, semnată de Consiliul de Administrație al Asociației, precum și cereri de amânare a cauzei, deoarece nu le-a fost înmânată citația și pentru ca membrii Asociației să se poată prezenta în instanță. Deliberând, Înalta Curte, respinge cererile formulate de Asociația Composesorală Borșa, având în vedere că pricina a cărei strămutare s-a solicitat, a fost soluționată.

Înalta Curte, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile, acordă cuvântul cu privire la cererea de strămutare. Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect. Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta Asociația Composesorală Borșa privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 821/271/2007* al Tribunalului Bihor, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.