ÎCCJ, Decizia nr. 26/2011

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariției Legii nr. 239/2009.

Examenul jurisprudențial Cu Adresa nr. 509/A din 16 februarie 2011, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța cu privire la chestiunea de drept care a fost soluționată diferit în cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe privind stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariției Legii nr. 239/2009, care a prevăzut expres acordarea unei indemnizații de 600 lei lunar începând cu al doilea copil și următorii. Ca urmare a sesizării nr. 509/A din 16 februarie 2011 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, transmisă înaltei Curți de Casație și Justiție prin Adresa nr. 38SV/2011 din 16 martie 2011, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a verificat jurisprudența la nivelul întregii țări. Examenul jurisprudențial a relevat că în soluționarea cauzelor având ca obiect stabilirea indemnizației pentru creșterea celui de-al doilea sau a următorilor copii născuți din sarcini multiple, practica judiciară este neunitară, identificându-se mai multe orientări.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Unele instanțe de judecată au apreciat că indemnizația pentru al doilea și următorii copii născuți din sarcină multiplă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, este de 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, pe durata concediului pentru creșterea copilului de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani. În argumentarea acestei opinii s-a reținut că scopul declarat de legiuitor la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului îl reprezintă necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului. S-a considerat că prin acordarea unei singure indemnizații, indiferent de numărul de copii rezultați dintr-o singură naștere, se creează o discriminare nejustificată între copiii născuți și copiii adoptați sau aflați în una dintre celelalte situații prevăzute de art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 (dați în plasament ori sub tutelă). În acest sens, au fost reținute și considerentele care au stat la baza soluțiilor instanțelor de contencios administrativ date asupra excepțiilor de nelegalitate privind dispozițiile art. 2 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005, și ale art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, în sensul că, definind "nașterea" ca aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, normele metodologice completează în mod nelegal actul normativ de o forță juridică superioară, respectiv ordonanța de urgență în aplicarea căreia au fost adoptate. Astfel, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 și 6 din ordonanță (în forma anterioară Legii nr. 239/2009), indemnizațiile se acordă în considerarea fiecăruia dintre copiii născuți din sarcini gemelare sau multiple, fiind vorba despre un drept care se raportează la interesul superior al copiilor, iar nu la contribuția de asigurări sociale a părinților. 3.2. Alte instanțe de judecată au considerat că nu se poate acorda o altă indemnizație pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, începând cu cel de-al doilea, întrucât, din analiza în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, rezultă că scopul adoptării acesteia a fost de a susține familia în vederea creșterii copilului, indemnizația nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creșterea copilului. În argumentarea acestei soluții s-au invocat dispozițiile art. 1, 5 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 și s-a reținut, în esență, că singurul drept înscris în favoarea copilului este alocația reglementată de art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, alocație care se acordă pentru fiecare copil, astfel încât, în situația sarcinilor multiple, fiecărui copil i se cuvine o alocație, în cuantumul prevăzut de acest articol. Prin urmare, aceste instanțe au apreciat că indemnizația prevăzută de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 se acordă raportat la naștere, iar nu la numărul de copii rezultați din aceasta. 3.3. De asemenea, s-a conturat și orientarea conform căreia indemnizația pentru creșterea tuturor copiilor născuți din sarcini gemelare este în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei fiecare, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, și de 600 lei după acest moment, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de sarcină. În argumentarea acestei opinii s-a reținut că, deși este adevărat că art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 prevede că indemnizația este un drept cuvenit persoanelor beneficiare ale concediului și nu un drept cuvenit copilului sau copiilor, iar din interpretarea restrictivă a acestui text ar rezulta că indemnizația este unică, indiferent de numărul de copii născuți la o singură naștere, și reprezintă un drept cuvenit celui aflat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, totuși, față de scopul reglementării, astfel cum acesta este exprimat în preambulul ordonanței de urgență, se constată că indemnizația a fost prevăzută pentru susținerea familiei, în vederea creșterii copilului. Ca atare, fiind un drept cuvenit copilului, creșterea a 2 copii implică drepturi pentru fiecare dintre aceștia. În forma modificată prin Legea nr. 239/2009, la art. 2 se prevede faptul că, începând cu al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară sau multiplă, se adaugă la indemnizația deja stabilită la art. 1 suma de 600 lei. Astfel, până la data de 18 iunie 2009, cu respectarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, s-a considerat că partea trebuie să beneficieze, în plus față de indemnizația de 85% din media veniturilor obținute pe ultimele 12 luni anterioare nașterii, de încă o indemnizație în același cuantum și pentru cel de-al doilea copil, urmând ca de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 să fie acordate indemnizații plafonate la suma de 600 lei, având în vedere că legiuitorul a prevăzut acest cuantum, în mod expres, pentru cel de-al doilea copil și următorii, născuți dintr-o sarcină multiplă.

Opinia procurorului general Procurorul general a apreciat prima orientare jurisprudențială ca fiind în acord cu litera și spiritul legii. Prin argumentele expuse, s-au susținut următoarele: Din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 239/2009, rezultă că acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează în primul rând la interesul copilului. De altfel, așa cum se menționează în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, acest act normativ are ca scop îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, precum și stimularea creșterii natalității și diminuarea fenomenului de abandon al copiilor. Pentru îndeplinirea acestui scop, s-a instituit o indemnizație ce reprezintă o prestație minimală de asistență socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv [au fost invocate, în acest sens, dispozițiile art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 și, respectiv, ale hotărârilor Guvernului nr. 1.825/2005 și nr. 1.025/2006, adoptate pentru aprobarea normelor de aplicare a acestei ordonanțe]. Realizarea scopului propus de către legiuitor nu se poate atinge decât în situația în care fiecare dintre copii rezultați dintr-o sarcină gemelară sau multiplă beneficiază de aceleași drepturi ca și copilul rezultat dintr-o sarcină simplă. Așa cum a statuat în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în jurisprudența sa, prevederile art. 2 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005 și ale art. 3 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006 sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru "naștere", ca element de referință la acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unui sau a mai multor copii vii și limitând acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 2 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006 completează în mod nelegal acest act normativ cu forță superioară, în aplicarea căruia au fost adoptate, și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și copiii proveniți dintr-o sarcină multiplă. Pe de altă parte, s-a reținut că art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acest act normativ, iar, prin modul cum s-a definit nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență, s-a creat o discriminare nepermisă între copiii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că, în cazul adopției, s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă 2 sau 3 gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. Soluția conform căreia fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă beneficiază de indemnizația în cuantum fix prevăzută de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 este în acord cu spiritul legii, având în vedere și faptul că la data de 10 iunie 2009 a fost adoptată Legea nr. 239/2009 care, printr-un articol unic, modifică art. 2 din ordonanță și statuează: "Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere". Prin urmare, s-a concluzionat că această lege a lămurit controversele apărute în practică, referitoare la posibilitatea acordării unei sume fixe suplimentare pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, și că, deși aceste prevederi legale nu se aplică retroactiv, ele înlătură inechitățile constatate pe cale jurisprudențială și vin să întărească argumentele anterior menționate, în sensul că la acordarea indemnizației prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 trebuie să se aibă în vedere și numărul de copii, nu doar numărul de nașteri.

Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel Iași Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași a constatat că, în cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, a fost conturată opinia că indemnizația pentru al doilea și următorii copii născuți anterior adoptării Legii nr. 239/2009 din sarcină multiplă este de 600 lei pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani (prima orientare a practicii relevată de examenul jurisprudența!), precum și opinia potrivit căreia indemnizația pentru creșterea tuturor copiilor născuți din sarcini gemelare este în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei fiecare, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, și de 600 lei după acest moment, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere (a treia orientare a practicii relevată de examenul jurisprudența/). În argumentarea primei opinii (ce rezultă din Decizia nr. 709/CA din 29 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.850/99/2009) s-au reținut următoarele: Indemnizația prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 se constituie ca o modalitate de susținere a familiei ori a persoanelor ce iau în plasament sau adoptă copii, conform legii, cu scopul evocat expres în normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006 de punere în aplicare a ordonanței, respectiv de a "îmbunătăți echilibrul social economic al familiei", iar nu ca o măsură de protecție a copilului, ca să se poată pune problema unei discriminări în situația scăderii cuantumului pentru al doilea și următorii copii născuți din sarcini multiple în aceeași familie. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 nu exista vreo prevedere legală privind acordarea vreunei indemnizații pentru al doilea și următorii copii născuți din sarcini multiple, iar excepția de nelegalitate invocată de reclamanta în cauză a fost admisă irevocabil la data de 24 februarie 2010. S-a considerat, prin urmare, că suplimentarea indemnizației de creștere aferente celui de-al doilea copil poate avea loc doar la nivelul stabilit de legiuitor prin Legea nr. 239/2009 și urmează a fi plătită în continuare pe durata celor 2 ani prevăzuți de lege, neexistând elemente de acordare temporară a unui cuantum egal al indemnizației pentru cei 2 copii. Cât privește pretinsa discriminare între copii, s-a apreciat că aceasta putea avea loc doar în situația diferențierii sumelor primite de aceștia cu titlu de alocație de stat, iar nu pentru indemnizația în cauză, al cărei titular este familia susținătoare a minorilor, punct de vedere exprimat și de legiuitor la adoptarea Legii nr. 239/2009, atunci când a reglementat cuantumuri fixe ale indemnizației pentru cel de-al doilea și următorii copii născuți din sarcini gemelare, chiar dacă pentru primul copil cuantumul putea ajunge până la maximul prevăzut de lege. În argumentarea celei de-a doua opinii (ce rezultă din Decizia nr. 22/CA din 12 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.073/99/2009), s-au reținut următoarele: Măsura luată de prima instanță (de anulare a Deciziei nr. 19.567/2009 emisă de Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași) nu încalcă și nu contravine în niciun fel dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, dispoziții care nu fac (în forma inițială în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat) vreo referire la numărul indemnizațiilor ce trebuie achitate, iar prima instanță nu a făcut decât să ia act de admiterea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006. Astfel, începând cu data de 18 iunie 2009, cu respectarea principiului neretroactivității legii civile, reclamantul trebuie să beneficieze în plus față de indemnizația de 85% din media veniturilor obținute pe ultimele 12 luni anterioare nașterii doar de o majorare în cuantum de 600 lei, iar până la această dată de o indemnizație, pentru cel de-al doilea copil, în cuantum de 1.532 lei, reprezentând 35% din media veniturilor obținute pe ultimele 12 luni anterioare nașterii.

Raportul asupra recursurilor în interesul legii Referitor la chestiunea admisibilității recursurilor în interesul legii, prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că acestea sunt admisibile, fiind exercitate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași, care au legitimare procesuală, iar, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate de instanțe judecătorești diferite, s-a făcut dovada soluționării în mod diferit, neunitar, a chestiunii de drept referitoare la modul de stabilire a cuantumului indemnizației pentru creșterea celui de-al doilea și a următorilor copii născuți din sarcini multiple, pentru intervalul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. De asemenea, prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că se impune a fi adoptată soluția de admitere a recursurilor în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași, și în consecință, de a se stabili că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.

Înalta Curte În forma inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, textele în analiză aveau următorul conținut: - Art. 1 alin. (1) - "Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 800 lei (RON)."; - Art. 2. - "Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 lei (RON)."; - Art. 5 alin. (1) și (2) - "(1) De indemnizația și stimulentul prevăzute de prezenta ordonanță de urgență beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului. (2) Beneficiază de aceleași drepturi și una dintre persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore."; - Art. 6 alin. (1) - "Concediul și indemnizația lunară prevăzute de art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2)." Art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 a fost modificat prin art. 1 din Legea nr. 257/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 4 noiembrie 2008), în sensul stabilirii că: "începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni", și apoi prin art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008), în sensul precizării că "începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei". Totodată, prin art. 6 din ordonanță se statuează că: "(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006. (2) Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nașteri și nașterea survenită până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situația în care solicitanții drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență îndeplinesc condițiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006. (3) Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se prelungește corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2). (4) în cazurile prevăzute la alin. (3) se acordă o singură indemnizație, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență." Din interpretarea acestor norme legale, precum și a ordonanței în ansamblul său rezultă că acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează în primul rând la interesul copilului. Astfel, așa cum se menționează în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, norme de interpretare oficiale și obligatorii, acest act normativ are ca scop îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, precum și stimularea creșterii natalității și diminuarea fenomenului de abandon al copiilor. În acest context, scopul declarat de legiuitor la adoptarea acestui act normativ precizează în mod clar că beneficiarul final al acestei forme de protecție socială este copilul, astfel încât eventualele inechități decurgând dintr-o interpretare formală sau literală a textului reglementator trebuie analizate în raport cu acesta, ca titular de drepturi. Pentru îndeplinirea acestui scop, s-a instituit o indemnizație ce reprezintă o prestație minimală de asistentă socială cu caracter universal care nu este supusă sistemului contributiv. Realizarea scopului propus de către legiuitor nu se poate atinge decât în situația în care fiecare dintre copiii rezultați dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți beneficiază de aceleași drepturi ca și copilul rezultat dintr-o sarcină simplă. Cu alte cuvinte, singura interpretare prin care copilul născut dintr-o sarcină simplă sau dintr-una multiplă ar beneficia de un tratament similar nu poate fi decât aceea potrivit căreia fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizația lunară în cuantumul prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005. În consecință, indemnizația prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului a fost stabilită de legiuitor în considerarea copiilor, și nu a părinților, tutorilor, adoptatorilor etc. Astfel, pentru situația reglementată de art. 5 alin. (2) din actul normativ menționat, respectiv pentru persoanele care au adoptat copilul sau cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copii în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și a persoanelor care au fost numite tutore, acordarea indemnizației lunare este raportată la numărul copiilor, fiind prevăzută astfel o indemnizație separată pentru fiecare dintre aceștia. Totodată, prin hotărârile Guvernului nr. 1.825/2005 și, respectiv, nr. 1.025/2006, adoptate pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005, au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a acestui drept. Cum a statuat în mod univoc și unitar înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în jurisprudența sa în materia excepției de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005 și a prevederilor art. 3 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, definiția stabilită pentru "naștere", ca premisă pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, anume în sensul că reprezintă "aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii", este contrară literei și spiritului ordonanței de urgență a Guvernului în aplicarea căreia au fost adoptate normele metodologice, limitând în mod nejustificat acordarea drepturilor prevăzute de lege la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere. Definiția în discuție contravine flagrant prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 care folosește sintagma de "naștere a copilului", precum și dispozițiilor art. 6 alin. (1) din același act normativ, care se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din ordonanță, și, de asemenea, încalcă principiul egalității de tratament, fără existența unor justificări obiective și rezonabile, creând astfel o discriminare evidentă și nepermisă, pe de o parte, între copiii rezultați din nașteri multiple și cei rezultați din nașteri simple și, pe de altă parte, între copiii "născuți" și copiii adoptați sau aflați în una dintre celelalte situații prevăzute de art. 5 alin. (2), mai sus evocat, în ultima situație în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil în ipoteza în care se adoptă gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație. Acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea și menținerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniți din sarcini simple și sarcini multiple și, pe de altă parte, între copiii rezultați din sarcini multiple aflați în întreținerea părinților firești și cei adoptați, încredințați în vederea adopției, dați în plasament ori în plasament în regim de urgență sau aflați sub tutelă. Sub acest aspect, se impune a se ține seama, în mod necesar, de prevederile art. 20 din Constituția României, care dispun în mod expres că: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile." Or, într-o asemenea ambianță normativă cu valoare constituțională, normele Convenției europene a drepturilor omului și ale protocoalelor sale adiționale (în speță, ale Protocolului nr. 12, care, la art. 1, stabilesc că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație") sunt de aplicație "imediată", sunt supralegislative și supraconstituționale, având, așadar, cum s-a precizat, o condiție juridică privilegiată, care se răsfrânge și asupra funcției jurisdicționale a judecătorului național. De aceea, atunci când acesta este învestit cu soluționarea unui litigiu, el trebuie să observe nu numai reglementarea națională în materie, ci și reglementarea convențională, inclusiv hotărârile judecătorului european, care pot interesa în respectiva cauză. Tot astfel, judecătorul național nu trebuie doar să conjuge normele naționale cu cele convenționale, identificate și aplicate de judecătorul european, ci să le și evalueze și ierarhizeze, și aceasta, nu numai pentru că normele convenționale au prioritate, dar și pentru că, totuși, ele ar putea fi "sacrificate" în favoarea normelor naționale, dacă acestea din urmă sunt mai favorabile. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, Cauza Dumitru Popescu contra României). În plus, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că judecătorul național, în calitate de prim judecător al normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (CEDO, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, Cauza Vermeire contra Belgiei). Soluția potrivit căreia fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, începând cu cel de-al doilea, beneficiază de indemnizația în cuantum fix de 600 lei până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 - prin care art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 i s-a dat un nou conținut, în sensul: "cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 de lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere" - nu este legală și nici în acord cu spiritul legii, fiind încălcat astfel principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003. Prin urmare, cum dreptul la indemnizația lunară prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, este un drept instituit de lege în beneficiul copilului, înseamnă că de acesta beneficiază, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009, fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă (gemelară, de tripleți sau multipleți). Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 330 7 din Codul de procedură civilă, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,