ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.10.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6213/2012

HOTĂRÂRE
11.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6213/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3398 din 09 martie

2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat

competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul I.C.L.L., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, având ca obiect recalculare

pensie, în favoarea Tribunalului București, reținând că în stabilirea competenței

sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare

la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență teritorială

exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială

se află sediul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor de recalculare

a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, a pronunțat sentința civilă nr. 6244 din 28 iunie 2012, prin care și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul

Dolj și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că, întrucât Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii

nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile

în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării

Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată

în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la

domiciliul reclamantului.

În raport de norma

de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010,

competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului,

în speță Tribunalul Dolj.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza

art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei

în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa

de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Este adevărat

că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”.

Legea nr. 19/2000

a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011,

conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la

data sesizării instanței, și anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,

care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”,

iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.”

Rezultă că, odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt

fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației

și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt

de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză

este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării

instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează

instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece

pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-11
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6214/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 4096 din 23 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.V.J.,
ÎCCJ 2012-12-06
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7485/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3910 din 22 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul C.G.A.,
ÎCCJ 2012-12-06
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7486/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3908 din 22 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul C.D.V.C.,
ÎCCJ 2012-12-06
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7487/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3625 din 15 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul F.A.G.,
ÎCCJ 2012-12-06
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7484/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 4280 din 25 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul P.C., în
Sursă