Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6167/2012

HOTĂRÂRE
10.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6167/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 11 februarie 2011, T.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de recalculare a pensiei din 06 ianuarie 2012; menținerea deciziei din 08 decembrie 2009 privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001; plata diferenței dintre pensia de serviciu și cea recalculată, de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, la care să se adauge dobânda legală aferentă; suspendarea efectelor deciziei atacate, și menținerea în plată a cuantumului pensiei inițiale.

Prin sentința nr. 1866/F din 17 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. S-a reținut că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, conform cărora astfel de cereri, care nu sunt îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau a unei case teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul. Învestit prin declinare, prin sentința nr. 2608 din 19 martie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a apreciat că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, aceasta fiind Legea nr. 263/2010, care a modificat norma de competență reglementată de art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege, de altfel, abrogată odată cu intrarea în vigoare a legii noi nr. 263/2010 Prin legea nouă [art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010] competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă fiind de imediată aplicare, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Bistrița Năsăud.

Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății reprezintă o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia contestată în cauză a fost emisă la 06 ianuarie 2011, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 11 februarie 2011. Art. 156 din Legea nr. 19/2010 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Legea nr. 19/2000 a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Prin urmare, la data sesizării instanței era în vigoare Legea nr. 263/2010. Or, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

În consecință, față de cele ce preced, instanța competentă teritorial să judece pricina este Tribunalul Bistrița Năsăud.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 25 mai 2011, sub nr. 2310/112/2011, reclamantul H.S.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Na
ÎCCJ 2012-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5571/2012
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 11 februarie 2011, sub nr. 530/112/2011, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa de
ÎCCJ 2013-09-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, la data de 16 februarie 2011, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor
ÎCCJ 2013-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3402/2013
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 24 februarie 2011, sub nr. 955/112/2011, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării
ÎCCJ 2013-09-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3719/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 12 februarie 2011, sub nr. 600/112/2011, contestatorul S.C. a chemat în judecată pe intimații Mi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă