ÎCCJ, decizie (scj.ro #86993)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

-

SECȚIILE UNITE

-

D E C I Z I A nr. LXXIII (73)                                                   Dosar nr. 44/2007

Ședința de la 5 noiembrie 2007

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la menținerea liberării condiționate în baza art. 61 din Codul penal în condițiile contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârșite anterior liberării.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 75 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că revocarea liberării condiționate nu este posibilă decât atunci când se săvârșeșete o nouă infracțiune în perioada liberării condiționate iar nu și în cazul în care se descoperă existența unei infracțiuni săvârșite anterior de către condamnat.

SECȚIILE UNITE,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se învederează că instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod diferit cu privire la menținerea liberării condiționate în baza art. 61 din Codul penal, în cazul contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârșite anterior liberării.

Astfel, se susține că unele instanțe au dispus revocarea liberării condiționate în cazul descoperirii unei infracțiuni concurente cu aceea pentru care s-a aplicat pedeapsa din a cărei executare condamnatul  a fost liberat condiționat, iar alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că revocarea liberării condiționate este posibilă numai în cazul când se săvârșește o nouă infracțiune în  perioada liberării condiționate, nu și atunci când se descoperă existența unei infracțiuni săvârșite anterior de către condamnat.

S-a apreciat că al doilea punct de vedere este cel care corespunde interpretării corecte a dispozițiilor legale aplicabile, subliniindu-se că, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa nu poate fi considerată executată decât dacă, în intervalul de timp de la eliberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune.

Examinându-se ipotezele la care se face referire prin recursul în interesul legii, în raport cu prevederile legale aplicabile, se constată următoarele:

Prin art. 61 alin. 1 din Codul penal, reglementându-se

efectele liberării condiționate

, s-a subliniat că "pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la eliberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune" iar "dacă în același interval cel eliberat a comis din nou o infracțiune, instanța ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea", cu precizarea că, în acest din urmă caz "pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor de până la 5 ani".

Mai este de observat că, în această materie, prin decizia de îndrumare nr. 6/1970, aflată încă în vigoare, Plenul fostului Tribunal Suprem a relevat, la pct. 5 că "........trebuie să se țină seama că hotărârea prin care s-a admis eliberarea condiționată, rezolvând un proces penal adiacent, este susceptibil a fi modificată odată cu hotărârea prin care s-a rezolvat fondul procesului și s-a pronunțat sancțiunea  în executarea căreia s-a aflat condamnatul".

Tot astfel, în raport cu rațiunea de ansamblu avută în vedere în continuarea îndrumării date la același punct din decizia menționată s-a mai subliniat: "Ca atare, prin noua hotărâre de condamnare se va desființa și hotărârea prin care s-a dispus eliberarea condiționată a condamnatului, urmând ca acesta să facă o nouă cerere (chiar fiind în stare de libertate), prin care să se examineze existența condițiilor prevăzute de art. 59, 60 din Codul penal, în raport de noua situație", precizându-se în final, că "în măsura în care, față de noua condamnare, partea din pedeapsa executată de condamnat nu corespunde cerințelor legale, acesta va fi reîncarcerat pentru a continua executarea pedepsei până la momentul când dobândește vocația de a fi liberat condiționat".

Evident, pe lângă rezolvările date prin textele de lege aplicabile în materie, îndrumările din decizia nr. 6/1970 a Plenului fostului Tribunal Suprem, conțin dezlegări de detaliu, care permit soluționarea chestiunilor de drept la care se face referire prin recursul în interesul legii, pe calea adaptării lor la situațiile concrete pe care le oferă particularitatea fiecărui caz ivit în practica de aplicare a reglementărilor referitoare la efectele liberării condiționate.

Chiar dacă, în prezent, regimul de aplicare a liberării condiționate este diferit în raport cu natura infracțiunii – cu intenție sau din culpă – pentru care s-a apreciat pedeapsa ce se execută, o atare situație nu impune nici ca să fie date dezlegări de principiu, prin decizie în interesul legii, câtă vreme nici nu s-au semnalat cazuri de practică neunitară în această privință.

Așa fiind și cum toate celelalte susțineri din cuprinsul recursului în interesul legii privesc situații variabile, determinate de împrejurări de fapt diferite, încât rezolvarea lor nu poate fi dată decât în raport cu particularitatea fiecărui caz, se impune să se rețină că referitor la  chestiunile de drept la care se referă sesizarea nu se poate considera că instanțele judecătorești ar fi adoptat puncte de vedere neunitare.

În consecință, față de prevederile art. 414

2

alin. 1 din Codul de procedură penală procedură penală, potrivit cărora se poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe, pe calea deciziei în interesul legii, numai dacă în chestiunile de drept invocate s-au ivit cazuri de soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, urmează să fie respins recursul în interesul legii de față, vizând aplicarea dispozițiilor art. 61 din Codul penal, în condițiile unor pedepse stabilite pentru fapte concurente descoperite ulterior, dar săvârșite anterior liberării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind menținerea sau revocarea liberării condiționate, în baza art. 61 din Codul penal, în condițiile contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, descoperite ulterior, dar săvârșite anterior liberării.

Pronunțată în ședință publică, azi  5 noiembrie 2007.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

Prof. univ. dr.

Nicolae Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT,

Victoria Maftei