ÎCCJ, decizie (scj.ro #86978)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

D E C I Z I A nr. 6                                                                                                  Dosar nr. 5/2010

Ședința de la 20 septembrie 2010

Sub președinția,

Doamnei judecător dr. Rodica Aida Popa, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. „a” din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c și e din Legea nr.53/24 ianuarie 2003 - Codul muncii, cu referire la termenul de prescripție aplicabil acțiunilor având ca obiect acordarea indemnizației de concediere.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 82 de judecători din 103 aflați în funcție.

SECȚIILE UNITE,

Deliberând asupra sesizării cu recurs în interesul legii, constată următoarele:

Colegiul de conducere al Curții de Apel Craiova a arătat că instanțele din circumscripția acestei curți au exprimat opinii diferite cu privire la termenul de prescripție înăuntrul căruia poate fi promovată acțiunea vizând plata indemnizației de concediere, ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă în cazul concedierilor colective pentru motive neimputabile salariaților.

Astfel, unele instanțe au considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit cărora cererile vizând plata indemnizației de concediere pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, întrucât este vorba de neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de muncă ce intră, ca regim al prescripției, sub incidența textului menționat.

În susținerea acestui punct de vedere s-a reținut că indemnizația de concediere nu reprezintă un venit salarial, adică o plată pentru munca prestată de salariat în baza contractului colectiv de muncă, ci o plată compensatorie stabilită printr-o clauză a contractului colectiv de muncă ce se acordă numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Or, potrivit art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Alte instanțe, au reținut că termenul de prescripție aplicabil cererilor prin care s-a solicitat plata indemnizației de concediere este de 3 ani, conform dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii.

În argumentarea acestei soluții s-au avut în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita indemnizația de concediere, respectiv după încetarea raporturilor de muncă iar pe de altă parte, natura juridică a acestui drept, ca măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii.

S-a reținut, astfel, că în raport cu rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispozițiile art.67 din Codul muncii, indemnizația de concediere are natura juridică a unei despăgubiri și în consecință, termenul de prescripție este cel de 3 ani, conform art.283 alin.1 lit.”c” din același cod.

La acest punct de vedere a achiesat și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În legătură cu această chestiune de drept, în privința căreia s-a considerat că instanțele nu au un punct de vedere unitar, se constată următoarele:

Existența practicii neunitare este evidențiată exclusiv prin hotărâri pronunțate de instanțele din raza Curții de Apel Craiova, fără a se demonstra că astfel de situații s-au întâlnit și la nivelul altor curți de apel.

În acest caz însă, sunt stabilite alte modalități de rezolvare decât cea reglementată prin dispozițiile art.329 din Codul de procedură civilă.

Jurisprudența neunitară existând la nivelul unei singure curți de apel, rezolvarea divergentelor de opinii în sensul unificării practicii judiciare se poate face prin discutarea problemei de drept în cadrul adunării generale, în condițiile prevăzute de art. 51 alin.1 lit.”e” din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu completările și modificările ulterioare, nefiind necesară punerea în mișcare a mecanismului reprezentat de promovarea recursului în interesul legii.

În vederea determinării cât mai exacte a cadrului în care să se desfășoare această activitate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 46 din 1 februarie 2007, prin care a completat Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, introducând după art.26, o secțiune, secțiunea a IV a , intitulată „măsuri pentru unificarea practicii judiciare”

În consecință, se constată că dispozițiile art.329 alin.1 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente, astfel că sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D:

Resping sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. c și e din Legea nr. 53/24 ianuarie 2003 – Codul Muncii, cu referire la termenul de prescripție aplicabil acțiunilor având ca obiect acordarea indemnizației de concediere.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 septembrie 2010.

VICEPREȘEDINTELE

ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Rodica Aida Popa

PRIM MAGISTRAT ASISTENT

Adriana Daniela White