ÎCCJ, decizie (scj.ro #86979)

HOTĂRÂRE

19.01.2009

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86979) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIILE UNITE

D E C I Z I A nr. 5 Dosar nr. 30/2008

Ședința de la 19 ianuarie 2009

Sub președinția,

Domnului profesor univ.dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 10 noiembrie 2008 pentru a examina recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 117 aflați în funcție.

Fiind nevoie de timp mai îndelungat, în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 19 ianuarie 2009, când

SECȚIILE UNITE,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii se arată că instanțele de fond (judecătorii sindici) din raza de competență a Curții de Apel Cluj și completul specializat din cadrul secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a acestei curți au interpretat și aplicat diferit dispozițiile art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, referitor la atribuțiile judecătorului sindic.

Astfel, se învederează că unele instanțe au interpretat restrictiv dispozițiile legale sus-menționate, în sensul că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Această opinie a fost argumentată prin caracterul limitat al atribuțiilor judecătorului sindic, riscul antrenării în procedura insolvenței a unor părți care nu au niciun astfel de interes și obligarea lor să se supună rigorilor Legii nr. 85/2006, riscul încălcării unor norme de competență pentru cauze date în competența expresă a unei anumite instanțe și prin privarea părților de dublul grad de jurisdicție pentru cauzele în care hotărârile sunt susceptibile de apel și recurs, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora hotărârile pronunțate în procedura insolvenței sunt supuse numai recursului.

Alte instanțe, dimpotrivă, au dat o interpretare extensivă dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în sensul că judecătorul sindic are în competență atât procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței cât și alte cereri și procese a căror finalitate este întregirea averii debitorului, exclusiv cele date prin legi speciale în competența unei anumite instanțe.

În acest sens, s-a apreciat că scopul procedurii insolvenței este și acela al maximizării averii debitorului, iar prin procesele în care se urmărește realizarea unui drept de creanță, revendicarea unui bun, clarificarea situației tabulare a unui imobil etc, se asigură realizarea scopului urmărit, astfel că aceste cereri sunt de competența judecătorului sindic.

S-a mai reținut că judecătorul sindic este cel care, prin intermediul celorlalți participanți la procedură, cunoaște situația concretă a debitorului și modalitățile în care pot fi valorificate eficient bunurile acestuia, iar sintagma „principalele atribuții ale judecătorului-sindic” nu exclude competența acestuia și pentru alte cereri și procese în care este implicat debitorul din procedură.

În legătură cu această chestiune de drept, în privința căreia s-a considerat că instanțele nu au un punct de vedere unitar, se constată următoarele:

Din examinarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 85/2006 care reglementează atribuțiile judecătorului sindic, rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a delimita atribuțiile jurisdicționale ale judecătorului sindic de cele de administrare a procedurii insolvenței, precum și de cele de gestiune, atribuții ce revin, în principal, administratorului judiciar, lichidatorului și celorlalți participanți la procedură.

Pe de altă parte, controlul judecătorului sindic se raportează numai la aspectele de legalitate, fără a avea în vedere și aspectele de oportunitate, ce cad în sarcina creditorilor și organelor acestora.

De asemenea, analizând prevederile alin. 1 al art. 11 din lege, care enumeră în mod expres „principalele atribuții ale judecătorului sindic”, se constată că aceste norme au un caracter exemplificativ și nu exhaustiv, deoarece prin conținutul dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, se stabilesc judecătorului sindic noi atribuții ce privesc controlul asupra activității participanților la procedură, în referire la actele și operațiunile care se desfășoară după deschiderea procedurii insolvenței.

Prin sintagma „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței.

Având în vedere multitudinea activităților specifice procedurii insolvenței, este imposibilă stabilirea concretă a tuturor operațiunilor ce au loc pe parcursul desfășurării insolvenței, întrucât acestea variază de la o situație juridică la alta sau de la un debitor la altul.

Astfel, soluția aleasă de legiuitor este pe de o parte exhaustivă în sensul că nu limitează atribuțiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. 1 al art. 11 din lege ci, are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii precum și litigiile, procesele și cererile ce au legătură directă cu insolvența și sunt prevăzute de Legea nr. 85/2006.

În același timp, însă, această soluție legislativă este și restrictivă în sensul că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce transcede procedurii insolvenței, respectiv realizarea unui drept, o pretenție, somație de plată, ori recuperarea unei creanțe, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond.

O calificare corectă a unei astfel de acțiuni sau operațiuni are importanță specială în primul rând pentru stabilirea căii de atac, în caz contrar părțile putând fi private de dublu grad de jurisdicție pentru cauzele în care hotărârile sunt susceptibile de apel și recurs sau să fie supuse rigorilor specifice procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, nu este just să se creeze debitorului aflat în insolvență un tratament juridic privilegiat, în afara celui prevăzut de legea specială, întrucât s-ar încălca celorlalte părți chemate în judecată, în calitate de pârâți, dreptul la un proces echitabil garantat de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Egalitatea de tratament juridic dintre debitor și alte persoane care nu participă la procedură derivă și din conținutul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care se referă la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare formulate în contra debitorului aflat în insolvență și care au ca obiect realizarea unor creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin prezentul recurs în interesul legii se susține că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale ce au fost examinate, dar existența practicii neunitare este evidențiată exclusiv prin hotărâri pronunțate la nivelul Curții de Apel Cluj, fără a se pretinde că o astfel de situație s-ar întâlni și la nivelul altor curți de apel.

Or, pentru atare situație, sunt stabilite alte modalități de rezolvare decât cea reglementată prin dispozițiile art. 329 din Codul de procedură civilă.

Astfel, prin art. 51 lit. „c” din Legea nr. 304/2004, republicată, se prevede ca o atribuție a adunărilor generale ale judecătorilor ce se organizează la instanțele judecătorești, anual sau ori de câte ori este necesar, cea privind dezbaterea problemelor de drept.

Totodată, prin art. 11 lit. „d”, art. 13 lit. „e”, art. 15 lit. „d” și art. 17 lit. „d” din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, este prevăzută ca atribuție a vicepreședintelui tribunalului, al tribunalului specializat și, respectiv al judecătoriei coordonarea activității de unificare a practicii judiciare.

În vederea determinării cât mai exacte a cadrului în care să se desfășoare această activitate, Plenul CSM a adoptat Hotărârea nr. 46 din 1 februarie 2007, prin care a completat regulamentul sus-menționat introducându-se după art. 26 o nouă secțiune, secțiunea a IV a, intitulată „măsuri pentru unificarea practicii judiciare”.

În consecință, atunci când se constată existența unei practici neunitare la nivelul unei singure curți de apel, urmează să se procedeze în conformitate cu dispozițiile cuprinse în această secțiune, respectiv să se discute mai întâi la nivelul fiecărei secții sau, după caz, al fiecărei instanțe, problemele de drept care au condus la pronunțarea unor soluții diferite, iar în final aceste probleme să fie dezbătute în întâlnirile judecătorilor din cadrul curții de apel și ai instanțelor din circumscripția acesteia.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat, în legătură cu problema de drept examinată nu se pretinde că ar exista practică neunitară și la nivelul altor curți decât Curtea de Apel Cluj, care a formulat sesizarea, fiind deci evidențiată o situație particulară și nu una de ansamblu, se constată că dispozițiile art. 329 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu sunt incidente, astfel că urmează a fi respins recursul în interesul legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

Resping sesizarea formulată prin recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 2 teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, republicată, constatând că în practica instanțelor nu s-au ivit soluționări diferite în această materie.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2009.