ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4987/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 10 februarie 2011, reclamantul F.T. a chemat în

judecată pe pârâții Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor

și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând să se dispună anularea

deciziei de recalculare a pensiei emisă la data de 27 decembrie 2010,

menținerea drepturilor de pensie de serviciu din 23 iunie 2006 cu care a fost

pensionat, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită

anterior și pensia actuală și obligarea pârâtului Ministerul Administrației și

Internelor la plata daunelor morale în sumă de 10.000 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 413 din 21 aprilie 2011, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, reținând că dispozițiile art. 154 din Legea

nr. 263/2010 nu sunt incidente cauzei, ci cele ale art. 156 din Legea nr.

19/2000 care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică,

în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul

pârâtului, pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale

de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a pronunțat Sentința civilă nr. 3033 din 30 martie 2012,

prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Sibiu și, constatând ivit conflict negativ de competență,

a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că, întrucât Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în

raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 alin. (1)

din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a

fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către

instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă

în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine

instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Sibiu.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 10 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul".

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 10 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate

împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

"Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste

cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului (mun. Mediaș, jud. Sibiu),

instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul

reclamantului, respectiv Tribunalul Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat

de GGC - CT