ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2257/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81 din 12 februarie 2009,

Tribunalul Maramureș a respins cererea formulată de condamnatul R.D., în

temeiul dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., privind rejudecarea

în caz de extrădare a Dosarului nr. 3131/2002 al Tribunalului Maramureș.

Condamnatul R.D. a susținut în

motivarea cererii că nu a avut cunoștință de judecarea cauzei, apărătorul ce

l-a reprezentat fiind angajat de familia sa și nu a fost prezent la niciunul

din termenele de judecată, iar căile de atac au fost exercitate, de asemenea,

de avocat.

La data formulării cererii,

împotriva sa era emis un mandat european de arestare, iar la Curtea de Apel din

Paris în curs de soluționare cererea de extrădare.

Tribunalul, examinând cererea a

constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 242 din 21

septembrie 2002 a Tribunalului Maramureș, R.D. a fost condamnat la pedeapsa de

6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută

de art. 20 rap. la art. 174 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen.

și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.: s-a

făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. și s-a dedus arestarea preventivă de la 11

iulie 2001 la 23 octombrie 2001.

Sentința a fost menținută prin

Decizia nr. 52 din 13 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj și Decizia penală

nr. 5913 din 17 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul a reținut că R.D. a fost

prezent la termenele de judecată din 15 octombrie și 17 decembrie 2003 la

Curtea Supremă de Justiție, astfel că nu se poate susține că a fost judecat și

condamnat în lipsă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 522

1

C.

proc. pen.

Apelul condamnatului R.D. a fost

respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 361/A din

9 aprilie 2009.

S-a motivat că prezența inculpatului

la judecarea recursului este suficientă, neputând considera că a fost judecat

în lipsă și, drept consecință, să fie aplicabile dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen.

Recursul declarat de condamnat

împotriva deciziei este nefondat.

În motivarea recursului se susține

că s-a comis o gravă eroare de fapt, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., instanțele nu s-au pronunțat asupra unor cereri

esențiale ale părții, iar motivarea este contradictorie, cazuri de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 9 C. proc. pen.

Se susține că inculpatul nu a avut

posibilitatea, pe parcursul procesului penal, să dea declarații, să solicite

probe ori să le combată, iar prezența sa numai în faza recursului nu acoperă

aceste încălcări ale drepturilor sale constituționale.

Se critică, de asemenea, hotărârile

judecătorești pronunțate în cauză, care nu au analizat în suficientă măsură

probele cauzei și anume o cerere esențială, aceea de schimbare a încadrării

juridice a faptei.

În final, se apreciază că sunt

incidente dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., inculpatul R.D.

fiind judecat și condamnat în lipsă și cu privire la el se judecă cererea de

extrădare formulată de autoritățile judiciare din România la Curtea de Apel din

Paris.

Susținerile sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și

condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanța care a

judecat-o în primă instanță.

Din examinarea textului rezultă că

persoana trebuia să fi lipsit de la judecată pe tot parcursul procesului penal,

astfel încât să nu poată beneficia de dreptul la apărare și de judecată

dreaptă.

Or, inculpatul a fost prezent cu

ocazia judecării recursului la Curtea Supremă de Justiție la datele de 15

octombrie 2003 și 17 decembrie 2003, când de altfel recursul s-a judecat,

ocazie cu care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, iar în subsidiar, reținerea scuzei

provocării cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate.

În atare situație, nu se poate

susține că nu a participat la judecarea cauzei, el fiind prezent și având

posibilitatea de care de altfel, a și uzat, de a-și formula toate apărările.

În consecință, în mod temeinic și

legal, ambele instanțe au apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., respingând cererea de rejudecare.

Se reține și împrejurarea că cererea

de extrădare formulată către autoritățile din Franța nu a fost soluționată,

astfel că nici această condiție prevăzută de art. 522

1

C. proc. pen.

nu este întemeiată.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea

recurentului R.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul R.D. împotriva Deciziei penale nr. 36/A din 9 aprilie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 iunie 2009.

Procesat

de GGC - N