ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2257/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 81 din 12 februarie 2009, Tribunalul Maramureș a respins cererea formulată de condamnatul R.D., în temeiul dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen., privind rejudecarea în caz de extrădare a Dosarului nr. 3131/2002 al Tribunalului Maramureș. Condamnatul R.D. a susținut în motivarea cererii că nu a avut cunoștință de judecarea cauzei, apărătorul ce l-a reprezentat fiind angajat de familia sa și nu a fost prezent la niciunul din termenele de judecată, iar căile de atac au fost exercitate, de asemenea, de avocat. La data formulării cererii, împotriva sa era emis un mandat european de arestare, iar la Curtea de Apel din Paris în curs de soluționare cererea de extrădare.

Tribunalul, examinând cererea a constatat următoarele: Prin Sentința penală nr. 242 din 21 septembrie 2002 a Tribunalului Maramureș, R.D. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.: s-a făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen. și s-a dedus arestarea preventivă de la 11 iulie 2001 la 23 octombrie 2001. Sentința a fost menținută prin Decizia nr. 52 din 13 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj și Decizia penală nr. 5913 din 17 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul a reținut că R.D. a fost prezent la termenele de judecată din 15 octombrie și 17 decembrie 2003 la Curtea Supremă de Justiție, astfel că nu se poate susține că a fost judecat și condamnat în lipsă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen. Apelul condamnatului R.D. a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 361/A din 9 aprilie 2009. S-a motivat că prezența inculpatului la judecarea recursului este suficientă, neputând considera că a fost judecat în lipsă și, drept consecință, să fie aplicabile dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen. Recursul declarat de condamnat împotriva deciziei este nefondat. În motivarea recursului se susține că s-a comis o gravă eroare de fapt, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., instanțele nu s-au pronunțat asupra unor cereri esențiale ale părții, iar motivarea este contradictorie, cazuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 9 C. proc. pen. Se susține că inculpatul nu a avut posibilitatea, pe parcursul procesului penal, să dea declarații, să solicite probe ori să le combată, iar prezența sa numai în faza recursului nu acoperă aceste încălcări ale drepturilor sale constituționale. Se critică, de asemenea, hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, care nu au analizat în suficientă măsură probele cauzei și anume o cerere esențială, aceea de schimbare a încadrării juridice a faptei. În final, se apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 522 1 C. proc.

pen., inculpatul R.D. fiind judecat și condamnat în lipsă și cu privire la el se judecă cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din România la Curtea de Apel din Paris. Susținerile sunt nefondate. Conform dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanța care a judecat-o în primă instanță. Din examinarea textului rezultă că persoana trebuia să fi lipsit de la judecată pe tot parcursul procesului penal, astfel încât să nu poată beneficia de dreptul la apărare și de judecată dreaptă.

Or, inculpatul a fost prezent cu ocazia judecării recursului la Curtea Supremă de Justiție la datele de 15 octombrie 2003 și 17 decembrie 2003, când de altfel recursul s-a judecat, ocazie cu care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, iar în subsidiar, reținerea scuzei provocării cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate. În atare situație, nu se poate susține că nu a participat la judecarea cauzei, el fiind prezent și având posibilitatea de care de altfel, a și uzat, de a-și formula toate apărările. În consecință, în mod temeinic și legal, ambele instanțe au apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., respingând cererea de rejudecare.

Se reține și împrejurarea că cererea de extrădare formulată către autoritățile din Franța nu a fost soluționată, astfel că nici această condiție prevăzută de art. 522 1 C. proc. pen. nu este întemeiată. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului R.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.D. împotriva Deciziei penale nr. 36/A din 9 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2009. Procesat de GGC - N