ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4413/2013

Asupra

conflictului de competență constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea la data 3 ianuarie 2012,

petenta SC L.S. SRL a solicitat

instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției

din data de 5 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N.

Prin sentința nr.

1965 din 20 februarie 2012, Judecătoria

Râmnicu-Vâlcea, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Brezoi, în raport de prevederile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., raportat la art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, privind

aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri

naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.

Prin sentința nr. 1324 din 18 martie 2013,

Judecătoria Brezoi

a admis

excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Prin sentința nr.

5992 din 13 iunie 2013, Judecătoria sectorului

6 București și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Brezoi,

reținând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 și, implicit, a aplicării în timp a legii

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând lucrările dosarului, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării

plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare

a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin

art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență teritorială

derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a

din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor acte

normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII

alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții tranzitorii și

finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art.

XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin.

(1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit

la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia

contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei

legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea teleologică

și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013

se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ

și fiscal, nu și în materie contravențională. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013

se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc

modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ

și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art, XIII

alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și

fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile

și proceselor în alte materii.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde

dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii

nr. 2/2013, referitoare la modificarea competenței în această materie, vor fi aplicabile,

conform regulii instituite de art. 725 alin. (2) C. proc. civ., doar proceselor

începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență, nu și celor în curs

de soluționare.

Or, în speță, plângerea contravențională

a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 3 ianuarie 2012.

Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost localitatea

S., județul Vâlcea care se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi așa încât

această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit

art.

32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței

teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii

este de competența Judecătoriei Brezoi în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2013.