- Dosarul nr.
- 7049/105/2011
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 18 martie 2014
Dosar nr. 7049/105/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 18.03.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 7049/105/2011
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții A.M.B.M., B.M., G.T.A., N.I., L.M., Z.D. și M.M. La apelul nominal lipsesc petenții A.M., B.M., B.M., G.T.A., N.I., L.M., Z.D.M.M. și intimații R.M.C., T.S., P.G., A.A. prin Asociația națională a aviatorilor pensionari, B.E. prin Asociația națională a aviatorilor pensionari, N.E. prin Asociația națională a aviatorilor pensionari, S.I. prin Asociația națională a aviatorilor pensionari și Casa județeană de pensii Prahova. Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 7049/105/2011/a1 al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 10 aprilie 2014. Totodată, se referă că intimata Casa județeană de pensii Prahova a depus întâmpinare, la data de 7 martie 2014. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petenții A.M., B.M., B.M., G.T.A., N.I., L.M., Z.D. și M.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 7049/105/2011/al al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014. Procesat de GGC - NN