- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 2 aprilie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 02.04.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4327/105/2013
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul M.M. prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4327/105/2013 al Tribunalului Prahova. La apelul nominal a lipsit atât petentul M.M., cât și intimații A.Gh., Biroul Executorului Judecătoresc D.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a declinării de competență pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Cererea de strămutare a fost comunicată intimaților iar la data de 7 ianuarie 2014, intimatul A.Gh.
a depus întâmpinare. Se mai referă că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Tribunalului Prahova și a fost soluționat la data de 20 februarie 2014. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect. După strigarea cauzei, și mai înainte de finalizarea ședinței din camera de consiliu, se prezintă petentul M.M. personal și intimatul A.Gh., personal. Petentul solicită admiterea cererii de strămutare iar intimatul a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul M.M., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4327/105/2013 al Tribunalului Prahova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM