ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC M.I. SRL, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1690/326/2011* al Tribunalului Harghita. La apelul nominal a răspuns petenta prin avocat B.I., lipsind intimații SC M. SRL și Biroul Executorului Judecătoresc C.M.C. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 13 noiembrie 2013. Avocat B.I. solicită admiterea cererii de strămutare.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta SC M.I. SRL, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1690/326/2011* al Tribunalului Harghita. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.