Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
6322/312/2012
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
12 noiembrie 2013

Dosar nr. 6322/312/2012 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 12.11.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 6322/312/2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta P.I. La apelul nominal lipsesc petenta P.I. și intimata SC A. COM SRL. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 6322/312/2012/al al Tribunalului Ialomița, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 31 octombrie 2013. Se mai referă că petenta a depus la data de 11 noiembrie 2013, concluzii scrise. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.

Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta P.I. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 6322/312/2012/al al Tribunalului Ialomița, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.