- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 5 iunie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 05.06.2014 — cerere de strămutare
Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 10 septembrie 2014. Se mai referă că intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita a depus note scrise, înregistrate la 19 mai 2014. Se referă și că intimații A.J., A.M. și A.P. au depus întâmpinare la 29 mai 2014, solicitând cheltuieli de judecată, conform chitanței; intimații Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Miercurea Ciuc prin Primar și Primarul municipiului Miercurea Ciuc au depus întâmpinare la 29 mai 2014; petenții au depus înscrisuri doveditoare, în susținerea cererii, înregistrate Ia 2 iunie 2014. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea, Constatând că nu există motive de bănuială legitimă, în sensul art. 37 C. proc. civ. și ținând cont de particularitatea acestui incident procedural, care decurge din aceea că motivele pentru care se solicită strămutarea au ca temei îndoiala asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se cere, fără a se putea reține culpa procesuală a petenților, la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată făcute în vederea judecării cererii de strămutare putând fi recuperate odată cu judecata pricinii a cărei strămutare se solicită, DISPUNE Respinge cererea formulată de petenții G.J.V., A.Z. și B.I. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 387/96/2014 al Tribunalului Harghita.
Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.