ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2157/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2157/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată
la data
de 16 februarie 2011, reclamanta N.I.C. a solicitat anularea deciziei de recalculare
a pensiei din 31 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării
Naționale.
Prin sentința nr.
5287 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj,
secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din
Legea nr. 19/2000.
Prin sentința nr.
949 din 30 ianuarie 2013, Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și-a declinat, la rândul
său, competența în favoarea Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154
alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență,
a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând lucrările dosarului, Înalta
Curte constată următoarele:
În raport de data sesizării instanței,
respectiv, 16 februarie 2011, competența de soluționare a litigiului, în conformitate
cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine tribunalului în
a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013.