ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea înregistrată la 27 ianuarie 2011, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor solicitând, în principal anularea Deciziei de pensie nr. 140512 din 27 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, obligarea pârâtei la plata sumei de 1816 RON brut, respectiv 1488 RON net, reprezentând diferența dintre pensia stabilită conform Deciziei nr. 140512 din 25 iulie 2005 cu majorările ulterioare și suma virată în contul de card pentru luna ianuarie, obligarea pârâtei la plata pe viitor a sumei de 3720 RON brut, respectiv 3159 RON net, cu titlul de pensie așa cum a fost stabilită prin Decizia nr. 140512 din 25 iulie 2005 cu majorările ulterioare, la plata sumei de 10.000 euro daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința nr. 1590/LM din 23 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000. Prin Sentința nr. 1672 din 18 februarie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său competența în favoarea Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.
civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Decizia contestată a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 27 ianuarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, însă a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011. Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 27 ianuarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, “Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, “Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul are domiciliul în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.