- Dosarul nr.
- 257/59/2013
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 9 aprilie 2013
Dosar nr. 257/59/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 09.04.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 257/59/2013
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 257/59/2013 al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 21 martie 2013. De asemenea, se referă faptul că intimata a depus la data de 25 martie 2013, concluzii scrise, iar petentul a depus în scris o solicitare de renunțare la cererea de strămutare formulată, fără a indica însă datele sale de identificare. Reprezentantul Ministerului Public formulează, în principal concluzii de a se lua act de cererea de renunțare, iar în subsidiar, în situația în care instanța apreciază că solicitarea formulată nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul B.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 257/59/2013 al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013.