ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea de strămutare
formulată de petenții H.T. și H.A.
La apelul nominal lipsesc petenții H.T.,
H.A. și intimații F.C., O.N., O.S., G.G.D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror
L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent
asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor,
Dosarul nr. 134/59/2013 al Curții de Apel Timișoara, secția
I
civilă, a cărui strămutare se solicită,
a fost soluționat la data de 30 aprilie 2013.
Reprezentantul Ministerului Public formulează
concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect, având în
vedere că dosarul de fond a fost soluționat.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge
cererea formulată de petenții H.T. și H.A. privind strămutarea pricinii care face
obiectul Dosarului nr. 134/59/2013 al Curții de Apel Timișoara, secția
I
civilă.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.