ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul I.C. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 1157/1259/2011* al Tribunalului Comercial Argeș. La apelul nominal au răspuns intimatul A.R. personal și asistat de avocat S.N., care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata A.M., reprezentată de același avocat, lipsă fiind petentul I.C. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are fixat termen la data de 17 decembrie 2013. Se mai referă că, prin serviciul registratură al instanței, s-a depus de către intimați, la data de 28 octombrie 2013, întâmpinare, iar la data de 5 noiembrie 2013 petentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Avocat S.N., pentru intimații A.R. și A.M., solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare, pentru motivele expuse verbal. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petentul I.C. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 1157/1259/2011* al Tribunalului Comercial Argeș. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.