ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor cuprinse la art. 153 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăște în camera de consiliu, fără citarea părților.
În speță, se constată că pentru judecata recursului a fost fixat termen la 14 noiembrie 2012, nefiind însă emise citații, motivat de înregistrarea administrativă eronată a dosarului, în raport de considerentele ce succed: În conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții: Secția I civilă, Secția a II-a, civilă, Secția penală și Secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5 judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.
În lipsa unor norme de competență materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de dispoziția legală menționată distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale celor două secții civile și competențele celorlalte secții ale instanței supreme, precum și competența completelor de 5 judecători. În atare condiții, stabilirea unor competențe specializate aparținând completelor de judecată care funcționează la nivelul celor două secții civile ale Înaltei Curți, în raport de dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, este în sarcina Colegiului de conducere al instanței supreme.
Alocarea unor astfel de competențe, specializate, distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile începând cu data de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012) s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit Anexei 1 a hotărârii menționate, în cadrul Secției I civilă funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.
Cât privește dosarele având ca obiect cereri în pretenții, se constată că acestea, alături de alte cereri, sunt date în competența completelor specializate care funcționează la nivelul Secției a II-a civilă. Or, în speță, se constată că obiectul dosarului a fost calificat eronat ca fiind o cerere în materia Legii nr. 10/2001, cerere care se circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul Secției I civilă. În realitate, obiectul dosarului îl constituie o cerere în pretenții care se circumscrie competențelor specializate alocate în mod exclusiv completelor de judecată ale Secției a II-a civile.
În atare condiții, constatându-se că dosarul a fost repartizat în mod greșit spre soluționare completelor de judecată ce funcționează la nivelul Secției I civilă, contrar prevederilor Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta urmează a fi scos de pe rolul Secției I civilă și trimis, spre repartizare aleatorie și competentă soluționare în această materie, completelor specializate ale Secției a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit prin repartizare aleatorie la 14 noiembrie 2012 și fixează termen astăzi 2 mai 2012. Scoate de pe rol cauza având ca obiect recursul declarat de reclamanții I.P. și I.M.A. împotriva Deciziei nr. 27 A din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și o trimite, spre competentă soluționare, Secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.