- Dosarul nr.
- 5171/200/2011
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 1 aprilie 2014
Dosar nr. 5171/200/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 01.04.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 5171/200/2011
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentele P.V. și SC Ș. SA. La apelul nominal se prezintă avocatul A.L.S. pentru petentele P.V. și SC Ș. SA, lipsind intimații S.E., M.C., SC P.S. SRL, SC IC S.T. SA Buzău prin administrator judiciar R., SC IC S.T. SA Buzău, B.I. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 5171/200/2011* al Tribunalului Buzău, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 16 aprilie 2014. Apărătorul petentelor, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse în scris și prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentele P.V. și SC S. SA privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 5171/200/2011* al Tribunalului Buzău. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM