- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 13 martie 2013
Decizia nr. 1383/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 4335/2011 a Tribunalului Dolj
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2011, contestatorul F.I. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 24 decembrie 2010, emisă de intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale. Prin sentința nr. 4335 din 28 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000. Prin sentința nr. 10717 din 3 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: în raport de data sesizării instanței, respectiv, 7 februarie 2011, competența de soluționare a litigiului, în raport cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine tribunalului în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contestatorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.