- Dosarul nr.
- 7372/105/2013
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 30 ianuarie 2014
Dosar nr. 7372/105/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 30.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 7372/105/2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul I.D. La apelul nominal au lipsit atât petentul I.D. cât și intimata Asociația de Proprietari Aleea Pajurei. Ministerului Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost timbrată corespunzător. Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că cererea de strămutare a fost comunicată intimaților; potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor - ECRIS, Dosarul nr. 7372/105/2013, care face obiectul cererii de strămutare, se află pe rolul Tribunalului Prahova și a fost soluționat la data de 04 decembrie 2013, prin decizia nr. 1620. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul I.D. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 7372/105/2013 al Tribunalului Prahova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.