Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
28 ianuarie 2014

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 28.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 6747/279/2011

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta C.E. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6747/279/2011 al Tribunalului Neamț. La apelul nominal nu au răspuns petenta C.E. și intimatul P.N.N. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 13 februarie 2014. Se mai referă și faptul că, prin serviciul registratură al instanței, s-au depus, la data de 16 ianuarie 2014, note scrise formulate de către intimatul P.N.N., iar la data de 24 ianuarie 2014, petenta C.E.

a depus note scrise, însoțite de un set de înscrisuri, solicitând și judecata în lipsa. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Analizând cererea,

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta C.E. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6747/279/2011 al Tribunalului Neamț. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.