ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4668/2013

asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul C.T.F.

Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, în numele și pentru membrii săi de

sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul în localități

aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele Compania

Națională de Căi Ferate CFR SA și Sucursala C.R.E.Î. Brașov, solicitând plata

unor drepturi salariale reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarilor

pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru anul 2009 și salariu suplimentar

pentru anul 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi bănești actualizate la zi

cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la data plății

efective a acestora.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii

și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul

social.

Prin Sentința civilă

nr. 952/M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis

excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea

sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea

nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă

aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul

sau locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice,

membrii de sindicat, și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în

astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum

reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă pe raza

județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului

Sibiu.

Prin Încheierea din

18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii

de chemare în judecată formulată de Sindicatul C.T.F. Brașov și formarea de

dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat,

în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 631 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr.

926 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția necompetenței

teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe salariatul F.T. în favoarea Tribunalului

Brașov.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.

62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr.

1/2013 a ÎCCJ, organizațiile sindicale, categorie în care se include și

reclamantul Sindicatul C.T.F. Brașov, au calitate procesuală activă în

acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit dispozițiilor

aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii,

republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este

cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum

Sindicatul C.T.F. Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța a

statuat că revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului

dedus judecății.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit

prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 a dialogului social,

publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în

exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol,

printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele

membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au

calitate procesuală activă.

Pornind de la această

constatare, statuată și prin Decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie

2013 a ÎCCJ (dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28

alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011

a dialogului social), și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în

interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să

soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor

lor, în materia conflictelor de muncă.

Anume, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost

art. 284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003,

prin aceiași Decizie în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: "instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este

cea de la sediul sindicatului reclamant".

Raportului juridic

dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are

domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceasta, întrucât,

dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate

exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membrii sau nu de sindicat,

care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu

prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție

își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de

muncă.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în

condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la

data sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul Sindicatul C.T.F.

Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia

în interesul legii nr. 1/2013 a ÎCCJ, competența de soluționare a litigiului

dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul,

respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AM