ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4669/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul S.C.T.F. Brașov, cu

sediul în municipiul Brașov, județul Brașov, în numele și pentru membrii săi de

sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul în localități

aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele C.N.C.F. CFR SA

și S.C.R.E.I.R. Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând

ajutor material aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști

pentru anul 2009 și salariu suplimentar pentru anul 2008, 2009, 2010, toate

aceste drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală

de la data scadenței și până la data plății efective a acestora.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii

și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul

social.

Prin Sentința civilă

nr. 952 din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, Secția I Civilă a admis excepția

de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea

sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea

nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă

aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul

sau de locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele

fizice, membrii de sindicat, și nu sindicatul, care nu acționează în nume

propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum

reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza

județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului

Sibiu.

Prin Încheierea din

18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii

de chemare în judecată formulată de S.C.T.F. Brașov și formarea de dosare

distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în

numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 635 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr.

922 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei privind pe salariatul P.G.C., în favoarea Tribunalului

Brașov.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.

62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr.

1/2013 a ÎCCJ, organizațiile sindicale, categorie în care se include și

reclamantul S.C.T.F. Brașov, au calitate procesuală activă în acțiunile

promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2))

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum

S.C.T.F. Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța a statuat că

revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului dedus

judecății.

Analizând lucrările dosarului,

Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit

prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 a dialogului social,

publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale, în

exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol,

printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele

membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au

calitate procesuală activă.

Pornind de la această

constatare, statuată și prin Decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie

2013 a ÎCCJ (dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28

alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011

a dialogului social), și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în

interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să

soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor

lor, în materia în conflictelor de muncă.

Anume, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost

art. 284 alin. (2) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003,

prin aceiași Decizie în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: "instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este

cea de la sediul sindicatului reclamant.".

Raportului juridic

dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are

domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceasta, întrucât,

dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate

exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membrii sau nu de sindicat,

care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu

prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție

își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de

muncă.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condițiile

disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la

data sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul S.C.T.F. Brașov, astfel

cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia în interesul

legii nr. 1/2013 a ÎCCJ, competența de soluționare a litigiului dedus judecății

aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul,

respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AM