- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 21 octombrie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 21.10.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 1188/87/2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare a Dosarului nr. 1188/87/2013 al Tribunalului Teleorman, formulată de petenta D.N. La apelul nominal se prezintă avocat G.D., pentru petent, avocat M.A., pentru intimata T.N.M., lipsind intimații G.E.A., N.I. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că petenta a expediat prin fax dovada achitării taxei judiciare de timbru și a depus la dosar, prin grefa instanței, note de ședință și înscrisuri și că, potrivit evidenței informatizate a instanțelor ECRIS, dosarul a cărui judecată se solicită a fi strămutată, are termen de judecată la 25 noiembrie 2013. Avocat M.A., pentru intimata T.N.M.
apreciază că în cauză devin incidente dispozițiile Noului C. proc. civ., față de data introducerii pe rolul instanței a dosarului a cărui strămutare se solicită, respectiv 19 februarie 2013. Înalta Curte, verificând actele și lucrările dosarului, constată că data inițială a înregistrării dosarului a cărui strămutare se solicită este 14 februarie 2013, astfel că prezenta cerere de strămutare se supune dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă. Avocat G.D., pentru petent, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și un set de înscrisuri. Având cuvântul, solicită admiterea cererii pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris. Avocat M.A., pentru intimata T.N.M., solicită respingerea cererii de strămutare.
Depune la dosar concluzii scrise. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul D.N. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1188/87/2013 al Tribunalului Teleorman. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM