ÎCCJ, Decizia nr. 236/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de A. împotriva încheierii nr. 323 din data de 10 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Suceava.

Împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestație.

Prin decizia nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că A. a formulat contestație împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de A. împotriva încheierii nr. 323 din data de 10 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Suceava.

De asemenea, s-a reținut că, această încheiere, prin care s-a pronunțat soluția de respingere a contestației, ca inadmisibilă, este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minută, cât și în dispozitivul acesteia.

Totodată, s-a reținut și faptul că legislația procesual penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Așadar, căile de atac fac parte din mijloacele procesuale care apară părțile în proces. Obiectul căilor de atac este format din hotărârea judecătorească dată de către instanță și trebuie să se respecte principiul legalității caii de atac.

În acest context, instanța supremă a reținut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii (Decizia penală nr. 1780 din data de 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 15 din data de 26 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) din C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că, în ceea ce privește decizia prin care se soluționează calea ordinară de atac a contestației, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicție, aceasta fiind definitivă.

Prin urmare, se constată că A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 405 din data de 20 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.