ÎCCJ, Decizia nr. 245/2021

Asupra recursului de față, analizând actele dosarului, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1229 din 1 iulie 2020, a respins excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de către intimată, precum și cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 172/A/26.02.2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivare, s-a reținut că identitatea de obiect care trebuie să caracterizeze cele două litigii, în care au fost pronunțate hotărârile aflate în pretinsă contradicție, include nu numai obiectul material (pretenția concretă), ci și dreptul subiectiv civil care poartă asupra acestui obiect. Din această perspectivă, temerea revizuentului, căruia i s-a recunoscut pe cale judiciară dreptul de proprietate asupra terenului situat în Baia Mare, B-dul x, nr. 44, jud. Maramureș, derivă din faptul că, atât timp cât prin decizia atacată cu revizuire s-a stabilit calitatea S.C. B. S.A., de constructor de bună-credință asupra clădirilor edificate pe terenul său, aceasta ar presupune, în mod implicit, că societății i-ar fi fost recunoscută și calitatea de titular al unui drept de superficie, pe care decizia anterioară i-a negat-o.

Or, analiza efectuată în cauză a demonstrat că între constructorul de bună-credință și titularul dreptului de superficie nu se poate pune semnul echivalenței; de altfel, dacă cele două noțiuni ar avea același sens, legea nu le-ar defini prin instituții de drept diferite.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire, în sensul constatării existenței hotărârilor potrivnice definitive, date de instanțe de același grad, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că în cele două dosare s-au pronunțat soluții contradictorii, care nu se pot pune simultan în practică și autoritatea de lucru judecat invocată în raport cu cele două cauze a fost analizată superficial, prin aplicarea eronată a normelor de drept material.

Prin întâmpinarea depusă la 1 martie 2021, intimata a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că, deși formal, cererea de recurs este motivată în drept, în realitate, prin argumentele pe care se sprijină, recursul vizează rejudecarea fondului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Completul de filtru, prin încheierea din 12 aprilie 2021, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, actul fiind comunicat recurentului, iar prin încheierea din 17 mai 2021 a respins excepția nulității recursului invocată de intimată.

Examinând decizia recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispozițiile legale citate, invocate de recurent drept temei al cererii formulate în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În speță, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătorești invocate de recurent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Așa cum corect a reținut și instanța de revizuire, se constată că, în procesele soluționate prin pronunțarea deciziei civile nr. 73/A/08.02.2019 a Tribunalului Maramureș , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a sentinței civile nr. 220/14.02.2012 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2591/R/24.05.2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă) și a deciziei civile nr. 133/27.04.2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ipoteza potrivniciei hotărârii atacate cu acestea nu poate fi identificată, întrucât obiectul proceselor a fost diferit.

Astfel, prin decizia nr. 172/A/26.02.2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul declarat de către revizuent împotriva sentinței civile nr. 2122/07.03.2017 și s-a admis cererea reconvențională, constatându-se calitatea pârâtei (intimată în prezenta cauză) de constructor de bună-credință asupra celor două clădiri.

În dosarul nr. x/2012, în schimb, Judecătoria Baia Mare, prin sentința civilă nr. 8177 din 18 noiembrie 2015, irevocabilă prin decizia nr. 133 din 27 aprilie 2017 a Curții de Apel Cluj, nu a analizat îndeplinirea sau nu a condițiilor prevăzute de art. 582 din C. civ., anume dacă cel care a ridicat-o a fost sau nu constructor de bună sau rea-credință și, pe cale de consecință, dacă se impune sau nu desființarea acesteia, iar celelalte două hotâriri potrivnice - decizia civilă nr. 73/A din 8 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și sentința civilă nr. 220/14.02.2012 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2591/R/24.05.2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă au avut ca obiect anulare contract de vânzare-cumpărare, respectiv revendicare teren.

Privite comparativ, nefiind îndeplinită condiția identității de obiect între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile în discuție, în mod corect a reținut instanța de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice și nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanța de revizuire analizând temeinic condițiile de admisibilitate a cererii și prezentând pe larg, în mod clar și detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentelor nici sub aspectul aplicării eronate a argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.

Dezlegările date problemelor de drept în considerente, precum și situațiile de fapt stabilite beneficiază de autoritate de lucru judecat în anumite condiții.

Considerentele unei hotărâri prin care instanța interpretează texte de lege la modul general, efectuează analize teoretice ale stărilor de fapt, fără a lămuri direct drepturile părților în cauză, nu intră în puterea de lucru judecat.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurent, decizia atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1229 din 1 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 14 iunie 2021.