ÎCCJ, Decizia nr. 289/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 289/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele
I. Prin Decizia penală nr. 260 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Penal 2-2020, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 211 din data de 2 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la dispozițiile legale incidente s-a constatat că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ cerințele de admisibilitate ale contestației în anulare formulată de petentul A.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 426 din C. proc. pen., sunt supuse contestației în anulare doar hotărârile penale definitive prin care a fost soluționată acțiunea penală și/sau acțiunea civilă exercitată într-o cauză penală.
Cum în prezenta cauză s-a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A., cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de același petent împotriva încheierii nr. 24 din data de 9 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze și minori, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a constatat că prin hotărârea atacată nu a fost soluționată acțiunea penală și/sau acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, astfel încât nu are natura și aptitudinea unei hotărâri ce poate fi atacată pe calea contestației în anulare.
În același sens s-a reținut a fi și doctrina în materie care a statuat că hotărârile prin care instanța nu se pronunță asupra acțiunii penale sau acțiunii civile exercitate într-o cauză penală nu pot fi atacate cu contestație în anulare (C. proc. pen. - comentariu pe articole - Editura C.H.Beck - M. Udroiu, I. Tocan comentariu art. 426 "Deoarece nu sunt hotărâri prin care instanța se pronunță cu privire la acțiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală nu pot fi atacate cu contestație în anulare: (i) încheierile judecătorului de cameră preliminară prin care se pronunță cu privire la plângerea formulată împotriva unei soluții de clasare ori cu privire la legalitatea și temeiniciei redeschiderii procesului penal; (ii) încheierile prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță cu privire la măsurile preventive; (iii) deciziile prin care instanța de control judiciar a respins o altă contestație în anulare exercitată anterior în aceeași cauză; (iv) sentința prin care se respinge cererea de redeschidere a procesului penal.")
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 426 din C. proc. pen., precum și jurisprudența și doctrina cu privire la natura hotărârilor care pot fi atacate cu contestație în anulare, s-a constatat că nici decizia prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 165/A din data de 25 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, nu este susceptibilă a fi atacată cu o asemenea cale extraordinară de atac.
II. Împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Penal 2-2020, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a declarat prezenta cale de atac intitulată "plângere", reiterând motivele invocate în calea de atac inițial formulată, solicitând, în esență admitere plângerii astfel cum a fost formulată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
Cum în prezenta cauză petentul a formulat plângere împotriva unei decizii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de același petent, cale de atac exercitată împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A., cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de același petent împotriva unei alte hotărâri definitive, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că hotărârea atacată nu are natura și aptitudinea de a fi atacată pe calea plângerii. Decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată, acesta exercitând o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei alte căi de atac ordinare sau extraordinare.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În raport cu considerentele anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Penal 2-2020, în Dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Penal 2-2020, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2021.