ÎCCJ, decizie (scj.ro #202994)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #202994) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 45 Dosar nr. 1050/1/2023
Ședința de la 12 iunie 2023
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 15 martie 2023 pronunțată în Dosarul nr. 6.050/318/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1), (3) și (10) din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și cele privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului și unele măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020 în forma în vigoare până la data de 20.04.2022, coroborate cu dispozițiile art. I lit. t) din Anexa nr. 1 la norme, volumul de material lemnos ce depășește 20 mc transportat într-o perioadă de 12 luni consecutive de către o persoană fizică sau juridică și care nu s-a înregistrat în SUMAL 2.0. ca transportator profesionist, reprezintă material lemnos fără proveniență legală și în consecință persoana transportatoare săvârșește contravenția prevăzută de art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 171/2010 în forma în vigoare de la data de 05.10.2021”
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.