ÎCCJ, Decizia nr. 228/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 726 din 31 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ‒ secția I Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București ‒ secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat că, în cauză, judecata a fost suspendată la 24 iunie 2019 pentru lipsa părților, dată de la care revizuentul A. nu a mai efectuat niciun act procedural cu eficiența pretinsă de către acestea, adică din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 din C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Totodată, s-a constatat că prin încheierea din 2 martie 2020, curtea de apel a prorogat judecarea excepției de perimare, având în vedere că s-a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, iar prin încheierea din 15 iunie 2020 a repus cauza pe rol și a acordat termen la 12 octombrie 2020 pentru discutarea excepției de perimare.

Deși revizuentul-pârât A. a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, această cale de atac a fost anulată prin decizia nr. 1680 pronunțată la 17 septembrie 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

Față de aceste considerații, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect, s-a reținut prin decizia recurată că cererea de recurs nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 417 din C. proc. civ., deoarece a fost anulată, astfel că nu a putut considera că a fost făcută cu intenția de reluare a judecății, ci doar în scopul întreruperii cursului termenului de perimare.

Cum de la data suspendării judecății (24 iunie 2019) pricina a rămas în nelucrare din culpa revizuentului, care nu și-a manifestat voința în sensul continuării judecății, în mod corect, Curtea de Apel București a constatat perimarea căii de atac, având în vedere că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit la 24 decembrie 2019.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 1, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Prin cererea de recurs, recurentul reiterează istoricul cauzei, fără a indica incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 17 august 2016, deci anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este inadmisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 mai 2023, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Recurentul au depus la dosar un memoriu prin care arată că cererea de recurs formulată este admisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Se constată că hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs.

Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze, prin care a fost soluționată o cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În concluzie, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 5, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, se apreciază că, în cauză, nu este admisibilă calea de atac a recursului la Completul de 5 judecători.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 726 din 31 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.