- Dosarul nr.
- 760/1/2025
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 23 iunie 2025
Decizia nr. 10/2025 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 760/1/2025 — recurs în interesul legii
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii Minuta deciziei nr. 10 Dosar nr. 760/1/2025 Ședința din 23 iunie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.354, art.357, art.391-392, art.395, art.405-art.406 din Codul de procedură penală, stabilește că: Judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, întrucât nu mai este judecător al instanței respective. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în sedința publică, astăzi, 23 iunie 2025.