ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2950/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.12.2022, pe rolul Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M și N, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat:

I. Repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

II) În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1) – (5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art. 1 alin. 3 și 5, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1 și 2, art. 56 alin. 2, art. 61 alin. 1, art. 115 alin. 4 și 6, art. 124 alin. 3, art. 139 alin. 1, art. 147 alin. 4 din Constituția României.

III) Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 43 din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins , ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV și art. XXV din O.U.G. nr.130/2021 și a respins cererea prin care se solicita obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ în cadrul căruia să se stabilească încetarea reținerilor din veniturile de pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei.

Totodată, instanța de fond a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să achite, către fiecare reclamant, dobânzile legale penalizatoare și sumele cuvenite cu titlu de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 lei, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, respingând, ca rămasă fără obiect, cererea privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în sumele care, în baza art. XXIV și art. XXV din O.U.G. nr 130/2021, au fost reținute din veniturile de pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. S-a mai dispus și obligarea pârâtului la plata către fiecare reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile indicate supra, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii, în principal, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor recunoscute reclamantelor prin O.U.G. nr. 4/2023, precum și la plata către reclamante a dobânzii legale aferente drepturilor recunoscute prin O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenței până la data plății efective.

În motivarea recursului, printr-un prim set de argumente, recurentul – pârât a învederat, în esență, că, de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr.4/2023, restituirea sumelor prevăzute de art. l din acest act normativ se poate realiza numai prin procedura specială și în limitele stabilite expres de această lege, iar instanța de fond, în mod nelegal, în opinia recurentului, ar fi stabilit implicit și o altă sursă bugetară pentru plata sumelor solicitate de intimatele-reclamante, deși art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.4/2023 prevede că plata „se face prin diminuarea veniturilor bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și se evidențiază la o poziție distinctă de venituri bugetare".

În acest sens, recurentul a apreciat că, soluția recurată nu se conformează atribuțiilor constituționale ale instanței, prevăzute de art. 124 alin.(l) din Constituție, de a înfăptui justiția ”în numele legii" și a argumentat în sensul că instanțele judecătorești nu au competența constituțională de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, devenind astfel un legislator pozitiv, „misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (l) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective".

Printr-un alt set de argumente, recurentul a subliniat că Decizia Curții Constituționale nr.650 din data de 15 decembrie 2022 produce efecte doar pentru viitor, iar raporturile juridice stabilite între asigurat și stat în legătură cu contribuțiile la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate deja reținute până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr.650 din data de 15 decembrie 2022 constituie facta praeterita și nu pot face obiectul unor cereri de restituire formulate ulterior publicării acestei decizii.

O altă critică adusă sentinței recurate a vizat competența restituirii sumelor reținute (obligația principală), ce, în optica recurentului, ar fi dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Legal citați, intimații reclamanți nu au depus întâmpinări în combaterea recursului formulat de recurentul - pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, intimații - reclamanți au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele lor legitime generate de modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei.

În acest sens, intimații – reclamanți au formulat acțiunea pendinte, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021, pe care le-au considerat a fi vătămătoare și au solicitat restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fisc.], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C.fisc. sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a ind. 1) C.fisc.], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fisc.], pct.16 [cu referire la art. 157 ind. 3 C.fisc.], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C.fisc.], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2, alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 ind. 3 și alin. (7) ind.1 C.fisc.] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f ind. 2 C.fisc.] și art. XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 C.fisc. și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că acțiunea intimaților - reclamanți a rămas fără obiect, în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) inadmisibilitatea acțiunii, în contextul adoptării O.U.G. nr. 4/2023 b) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii și c) aplicarea retroactivă a Deciziei Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022.

Cât privește primul set de critici, teza evocată de recurentul – pârât este cea a existenței unui fine de neprimire generat, în opinia părții recurente, de reglementarea, prin O.U.G. nr. 4/2023, a unei proceduri administrative ce, în viziunea recurentului, ar înlătura dreptul intimaților – reclamanți la plata sumelor în privința cărora instanța de fond a admis acțiunea.

Înalta Curte constată, însă, că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ și vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Se mai observă că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând lipsa de obiect a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute).

Contrar celor învederate de recurentul – pârât, conținutul normativ al O.U.G. nr. 4/2023 nu relevă reglementarea, de către legiuitor, a unei soluții legislative referitoare la sus indicatele aspecte (indexarea cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plata dobânzilor legale aferente acestor sume), astfel încât, conform prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, devine incidentă reglementarea-cadru în materie.

O atare reglementare este tocmai cea cuprinsă în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, recurentul – pârât fiind chemat în judecată în virtutea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

Cum sfera de reglementare a O.U.G. nr. 4/2023 vizează doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, pentru perioada în care acestea au fost reținute și calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, sunt nefondate argumentele recurentului – pârât privind aplicarea prevederilor acestei ordonanțe oricărei categorii de prejudiciu generat de fapta sa de a adopta prevederile din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 ce au fost declarate neconstituționale și cele privind imposibilitatea recuperării acestora pe calea acțiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceleași argumente, nu se constată nici încălcarea art. 124 alin.(l) sau art. 126 din Constituție, criticile aduse de recurent sentinței atacate fiind nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României ce privesc lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de casele de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Obligația de plată a pretențiilor rămase în litigiu nu poate fi imputată caselor județene sau sectoriale de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanților, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit privind aplicarea retroactivă a Deciziei Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, câtă vreme, pe de o parte, în raport de data învestirii instanței de fond, cauza pendinte reprezenta facta pendentia dată fiind data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial (28 decembrie 2022), iar, pe de altă parte că situația premisă ce se desprinde din prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este cea a solicitării unor de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale. Or, pentru activarea mecanismului reparatoriu reglementat de sus indicatul text normativ, prejudiciul nu poate fi plasat temporal decât anterior declarării neconstituționale a ordonanței Guvernului, căci efectele deciziei Curții Constituționale sunt de imediată și de generală aplicare, nepunându-se problema supraviețuirii textului de lege declarat neconstituțional, în niciuna din formele sale anterioare constatării neconstituționalității.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 43 din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 43 din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.