ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/59/2024, la data de 19.06.2024, reclamantul A, în calitate de tată biologic al minorei B, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a solicitat obligarea pârâtei să asigure minorei grav bolnave B, suferindă de o formă gravă de epilepsie-Sindromul Dravet, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Epidyolex, ce se folosește în asociere cu clobazam, pentru tratarea cu succes a crizelor la copiii confirmați genetic și suferinzi de Sindromul Dravet până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/30/2023 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 466 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate; s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A, în calitate de reprezentant legal al minorei B, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a fost obligată pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure minorei B, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului EPIDYOLEX, până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/30/2023 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 466 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că instanța de fond a lipsit de analiză excepția lipsei calității procesuale pasive și a interpretat în mod greșit argumentele invocate de instituție, dând o greșită aplicare și interpretare dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față. În opinia sa, în mod netemeinic, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a CNAS, în condițiile în care, în prezenta cauză, rezultă cu evidență faptul că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât instituția: nu are nicio atribuție în evaluarea medicamentului pentru indicația specificată de reclamant; nu are nicio atribuție în emiterea deiziei pentru includerea în Listă a unui medicament având în vedere și prevederile art. 5 ind. 1 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014; nu are nicio atribuție prevăzută în sarcina sa cu privire la includerea unui medicament în Lista de medicamente, aprobată prin HG nr. 720/2008, republicată, cu modificările si completările ulterioare; nu are nici o atribuție cu privire la elaborarea unui protocol terapeutic al medicamentului în litigiu pentru indicația specificată de reclamant, elaborarea protocolului realizându-se de către Ministerului Sănătății, protocol care, potrivit art. 3 din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, se analizează critic si se avizează de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România; nu intră în raporturi juridice cu asigurații și nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale; nu există raporturi juridice între reclamant si CNAS, care să dea naștere la drepturi în favoarea reclamantei, respectiv la obligații în sarcina CNAS. Recurenta a mai criticat motivarea instanței de fond referitoare la excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, având în vedere că, în prezenta cauză, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, cu privire solicitarea intimatului - reclamant de asigurare a medicamentului EPIDYOLEX, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pentru considerentele în continuare expuse. Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și, totodată, a apreciat că în favoarea reclamantului există aparența de drept. A susținut că a fost ignorat cadrul normativ invocat de către CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, care justifica că în favoarea reclamantului nu exista aparența de drept, făcând trimitere la dispozițiile art. 241 din Legea nr. 95/2006, art. 230 alin. (2) lit. d art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare, O.G. nr. 37/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 și ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și stabilirea unor alte măsuri în domeniul sănătății, prin care a fost completat art. 241 din Legea nr. 95/2006 cu două alineate. Prin urmare, legiuitorul stabilește explicit următoarele condiții obligatorii pentru ca un medicament să poată fi inclus în Lista medicamentelor compensate si decontat de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, și anume: indicațiile terapeutice ale unui medicament să fie autorizate și incluse în Rezumatul Caracteristicilor Pprodusului (RPC) farmaceutic (condiții îndeplinite de medicamentul în litigiu); indicațiile terapeutice ale unui medicament să fie evaluate de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) si incluse în Lista aprobată prin HG nr. 720/2008 republicată, cu modificările și completările ulterioare (condiții neîndeplinite de medicamentul în litigiu). În prezenta speță, indicațiile terapeutice ale medicamentului în litigiu sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului, sunt cuprinse în RCP-ul medicamentului în discuție, însă nu sunt evaluate de către ANMDMR, rezultând fără putință de tăgadă faptul că medicamentul solicitat de reclamant a fi inclus în Listă nu îndeplinește condițiile obligatorii pentru includerea în Listă si pentru decontare din bugetul FNUASS pentru indicația specificată de reclamant. În continuare, recurenta a susținut că, în cauză, nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului cauzei. De asemenea, în opinia sa, interpretarea în dreptul intern a dreptului Uniunii Europene nu are legătură cu fondul cauzei și nu poate constitui temei pentru aprecierea ca fondată a cererii de ordonanță președințială. În opinia sa, această solicitare și analiză reprezintă o prejudecare a fondului și o analiză în fapt a dosarului de fond în care reclamantul a solicitat obligarea autorității publice pârâte de a include în Lista medicamentelor compensate, a medicamentului Epidyolex pentru indicația terapeutică Sindromul Dravet și Sindromul Lennox-Gastaut la copii în asociere cu clobazam, în regim de compensare 100%. Dar această solicitare din prezenta acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 997 C.proc.civ. presupune implicit ca instanța să constate, la nivel de aparență, un refuz nejustificat al autorităților publice pârâte de a modifica si completa prin operațiuni administrative HG nr. 720/2008 cu modificările si completările ulterioare - Lista Anexă a medicamentelor compensate și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările si completările ulterioare, deoarece obiectul indirect constă în ceea ce s-a solicitat în dosarul de fond.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. Cu titlu preliminar, a invocat următoarele excepții: excepția tardivității recursului, susținând că acesta trebuia depus în termenul legal de 5 zile de la pronunțarea hotărârii pe calea ordonanței președințiale, întrucât ordonanța președințială a fost dată cu citarea părtilor; excepția nulității recursului, arătând că acesta a fost depus prin încălcarea prevederilor art. 490 alin. l teza I C. proc. civ., care stipulează că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă; excepția inadmisibilității și excepția rămânerii acestuia fără obiect, pe motiv că pârâta a menționat că formulează recurs incident atât timp cât în cauză nu există depus niciun recurs principal.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiată, urmând să o admită pentru considerentele în continuare expuse. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de ordonanță președințială, prin care reclamantul A, în calitate de tată biologic al minorei B, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a solicitat obligarea pârâtei să asigure minorei grav bolnave B, suferindă de o formă gravă de epilepsie-Sindromul Dravet, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Epidyolex, ce se folosește în asociere cu clobazam pentru tratarea cu succes a crizelor la copiii confirmați genetic și suferinzi de Sindromul Dravet până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/30/2023 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de control judiciar constată că obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea de ordonanță președințială întemeiată pe dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., formulată de reclamant. În aceste condiții, se reține că potrivit art. 1000 C. proc. civ. ”(1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.” Totodată, art. 181 din același Cod prevede că ”(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (…) 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește; (…)” Înalta Curte constată că soluționarea dosarului s-a facut cu citarea părților, astfel că termenul de 5 zile prevăzut de art. 1000 C.proc.civ. începe să curgă de la data pronunțării hotărârii. În cauză, sentința atacată a fost pronunțată la data de 26 iunie 2024, iar recursul a fost declarat la data de 15 iulie 2024, conform dovezii aflate la fila 22 din dosarul de recurs, ultima zi de declarare a recursului fiind 2 iulie 2024. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C.proc.civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C.proc.civ., ceea ce nu este cazul în cauză, recurenta neformulând o astfel de cerere. Prin urmare, reține instanța că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurenta-pârâtă nefiind suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale procesuale, aceasta neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și 2 C.proc.civ. Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurenta-pârâtă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C.proc.civ. și va respinge recursul ca tardiv formulat. Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea ceorlalte excepții și, implicit, a criticilor susținute de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare și va respinge recursul declarat de pârâtă ca tardiv formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Admite excepția tardivității invocată de intimatul-reclamant A prin întâmpinare. Respinge recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 466 din 26 iunie 2024 a Curții de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.