ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3399/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3399/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile
art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată
la Judecătoria Brezoi sub nr. 6744/198/2011 petentul A.N. a contestat procesul verbal
de contravenție din 10 octombrie 2011 emis de intimata C.N.A.D.N.R. SA-C. prin care
a fost amendat cu suma de 250 RON pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin.
(1) din O.G. nr. 15/2002.
Judecătoria Brezoi, prin
încheierea din 27 februarie 2013, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Judecătoriei
Sibiu, considerând că nu este competentă teritorial să soluționeze cauza raportat
la dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri
pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii
în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de
trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată
prin Legea nr. 2/2013.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 14 martie 2013 și, prin sentința civilă
nr. 2774 din 18 aprilie 2013, Judecătoria Sibiu a constatat ivit conflictul negativ
de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru
a hotărî asupra acestuia, reținând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării
dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 și implicit, a aplicării
în timp a legii.
Cu privire la conflictul
negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cauzei este plângerea
contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare
a contravenției din 10 octombrie 2011, întocmit de
intimata
C.N.A.D.N.R.
SA-C.
Prin procesul verbal încheiat
la data de 10 octombrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la
data de 10 octombrie 2011, pe DN 7, localitatea S., jud. Vâlcea, vehiculul cu
nr. de înmatriculare XXX, aparținând N.A. ar circulat fără a deține rovinietă valabilă,
proba făcându-se cu imaginea foto.
Potrivit dispozițiilor
art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției
și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări
O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.
nr. 15/2002, art. 10
1
:
„prin derogare de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,
se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul.”
Această normă de competență
teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea
a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor
acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ
și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor
art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii
și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului
administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor
prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele
devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin.
(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze
se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării
în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența
curților de apel, se trimit la Curțile de Apel” și (3) „Procesele în curs de judecată
în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data
intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul Curților de Apel și care, potrivit
prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la Tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea
teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din
Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.
Așadar, de vreme ce
art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,
prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia
contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,
prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece
prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,
contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări
sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia
contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,
în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele
reținute, dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor
în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013,
nu și celor în curs de soluționare.
Or, în speță, plângerea
contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de
11 noiembrie 2011. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului
a fost DN 7, km.188+900m, localitatea S., jud. Vâlcea, localitate situată în circumscripția
Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza,
potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut
al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.
Față de cele ce preced,
soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia
urmează a fi stabilită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 iunie 2013.