ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 854/2025

Ședința publică din data de 19 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. dosar x/2024 și precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâților la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, iar în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., solicită ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința nr. 172 din data de 19 iunie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Casa Națională de Asigurări de Sănătate invocată de către această pârâtă.

A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății invocată de către această pârâtă.

A respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România invocată de către această pârâtă.

A respins ca nefondată excepția inadmisibilității din perspectiva art. 997 C. proc. civ. invocată de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A respins ca nefondată excepția inadmisibilității din perspectiva art. 28 din Legea 554/2004 invocată de către pârâta Ministerul Sănătății.

A respins ca nefondată excepția inadmisibilității din perspectiva art. 28 din Legea 554/2004 invocată de către pârâta Ministerul Sănătății.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a obligat pârâții să asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul PEMBROLIZUMAB (denumire comercială KEYTRUDA) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, precum și a excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială.

3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Sănătății susține că, deși cererea de ordonanță președințială este formulată prin raportare la acțiunea de fond, nu rezultă din prevederile C. proc. civ. că măsura vremelnică ar trebui dispusă împotriva tuturor pârâților din dosarul de fond, în condițiile în care Legea nr. 95/2006 operează distincții între atribuțiile autorităților pârâte vizând derularea programelor de sănătate. Doar în ceea ce privește elaborarea Listei medicamentelor compensate toții pârâții au atribuții legale, deși acționează succesiv astfel încât acțiunea Ministerului Sănătății depinde de acțiunea ANMDM, însă în ceea ce privește derularea programelor naționale de sănătate, fiecare pârât are atribuții individuale, exercitate exclusiv, astfel că Ministerul Sănătății nu poate derula un program de sănătate al CNAS și nici invers.

Susține recurentul-pârât că, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ordonanața președințială este inadmisibilă în contenciosul administrativ, dar cu toate acestea, procedura ordonanței a început să fie utilizată în materia de față după apariția Ordinului ministrului Sănătății nr. 861/2014. Chiar dacă s-ar admite că procedura ordonanței președințiale este compatibilă cu cea a contenciosului administrativ, singura autoritate care poate fi obligată să asigure vremelnic medicamentul solicitat de reclamant este CNAS prin casele județene de sănătate, deoarece medicamentul este indicat pentru afecțiuni gastroenterologice, iar subprogramul de gastroenterologie pediatrică este gestionat de CNAS, singura care gestionează și FNUASS. Guvernul României nu derulează programe naționale de sănătate, ANMDMR desfășoară doar procedura de evaluare a medicamentului în vederea includerii în Listă, iar Ministerul Sănătății derulează și finanțează din bugetul propriu doar programele naționale de sănătate publică. În schimb, CNAS derulează programele naționale de sănătate curative, printre care și programul de oncologie, putând fi obligat la asigurarea unui medicament aferent acestor programe.

În opinia recurentului-pârât Ministerul Sănătății, având în vedere jurisprudența unanimă de respingere a acțiunilor de fond care vizează includerea medicamentului în Listă fără parcurgerea procedurii de evaluare de către ANMDM în condițiile OMS nr. 861/2014, în favoarea reclamantului nu există aparența de drept de a-i fi suportată din FNUASS contravaloarea tratamentului cu medicamentul neinclus în Listă și fără protocol terapeutic aprobat, care nu are în prospect indicația terapeutică de care suferă reclamantul - medicamentul "off-label". Aceste medicamente nu sunt recomandate de producător întrucât nu există studii clinice care să le dovedească eficiența, astfel că recomandarea lor se face pe riscul medicului specialist și a pacienților.

Învederează recurentul-pârât Ministerul Sănătății că obligarea sa prin ordonanță președințială, alături de Guvernul României, ANMDM Rși CNAS de a asigura medicamente în cazuri particulare, conduce la efectuarea de acte de procedură de toate aceste autorități și plata de taxe de timbru, deși nu au o finalitate practică, întrucât doar CNAS pune în executare în mod efectiv aceste sentinței judecătorești, potrivit atribuțiilor sale. Așadar, având în vedere și dispozițiile C. civ. și C. proc. civ., la care fac trimitere prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 35 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, se poate dispune o măsură provizorie doar dacă medicamentul are în prospect indicația terapeutică a reclamantului și doar în sarcina pârâtului care are efectiv posibilitatea punerii în executare. Chiar dacă mai multe autorități sunt implicate în procesul de elaborare a Listei, nu toate pot fi obligate, într-un caz particular, să asigure provizoriu un medicament.

Mai susține recurentul-pârât că în speță nu este aplicabilă Hotărârea CEDO dată în cauza Panaitescu, întrucât în această hotărâre pacientul avea dreptul la medicamente și tratament în mod gratuit, în temeiul legii, deci avea un drept recunoscut legal la gratuitatea serviciului medical și la medicație, pe când în prezentul litigiu reclamantul nu are recunoscut un asemenea drept. Hotărârea CEDO nu stabilește în sarcina statului o obligație de includere a unui medicament sau categorii de medicament în Lista medicamentelor compensate, ci se referă în general la obligația de a proteja dreptul la viață, măsurile ce urmează a fi luate în acest sens fiind în marja de apreciere a statului. Or, petitele formulate de reclamant se referă la includerea medicamentului în listă și la demararea procedurii în acest sens, astfel că admiterea lor ar fi contrară prevederilor art. 243

1

din Legea nr. 295/2006.

Subliniază recurentul-pârât că medicamentul în litigiu este unul de tip off-label, utilizat pentru o indicație neaprobată, neasumată de producător și neinserată în prospect. Pentru eficiența și siguranța administrării, orice medicament trebuie supus unor studii clinice efectuate de producător în cadru legal, pentru ca pacienții să nu fie expuși unui risc de reacții adverse grave. Or, în cauză, medicul curant a recomandat un medicament în lipsa unor studii clinice și fără a se asigura de siguranța lui asupra pacientului. După cum rezultă din fișa de consultație, medicul nu a emis nicio prescripție medicală, ci doar a recomandat medicamentul, fiind pusă la îndoială realitatea și legalitatea acestei recomandări, pentru care medicul nu și-a asumat răspunderea, lăsând instanța să se pronunțe în ceea ce privește asigurarea medicamentului către pacient. Opinia medicului nu poate substitui recomandarea producătorului pentru care s-au făcut studii clinice.

În cauza de față, apreciază recurentul că aparența de drept nu profită reclamantului, acesta neprobând că a fost supusă un timp rezonabil tratamentului medicamentos menționat în acțiune pentru observarea evoluției sale clinice favorabile, astfel că instanței i se cere să valideze o schemă de tratament propusă de reclamant și nevalidată științific de un minim probatoriu. Totodată, prevederile O.G. nr. 37/2022 nu permit Ministerului Sănătății să suporte din bugetul propriu alte medicamente decât cele menționate la art. 6.

3.3. Împotriva sentinței civile nr. 172 din 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată, apreciind că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Solicită, în prim rând, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocând prevederile art. 242 alin. (1) și art. 280 din Legea nr. 95/2006, din care rezultă că CNAS nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, nu a stabilit niciun fel de raport juridic cu reclamantul, nu are atribuții cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament cuprins în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are competența de a asigura plata către asigurați a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, medicamente și dispozitive medicale.

Medicamentul este inclus în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, fiind rambursată valoarea lui în conformitate cu protocolul terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, însă pentru alte indicații terapeutice.

Totodată, CNAS nu are competența și nici temeiul legal de a proceda la decontarea contravalorii medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) cu indicația terapeutică "adenocarcinom gastric". Apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de obiectul prezentei ordonanțe președințiale, prin care nu se solicită actualizarea sau introducerea în Listă a medicamentului în litigiu, ci asigurarea lui către reclamantă.

Pe fondul cauzei, susține recurenta-pârâtă că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Consideră că reclamantul nu beneficiază de aparența de drept, raportat la prevederile art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 și la împrejurarea că medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) nu este prevăzut în protocolul de prescriere și administrare pentru afecțiunea de care suferă reclamantul, prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/2021. Arată că tratamentul cu medicamentul în litigiu nu se acordă niciunui asigurat din cadrul sistemului public de asigurări de sănătate. În susținerea celor afirmate anterior, recurenta-pârâtă invocă și redă prevederile art. 1 alin. (1) din Anexa 36 la de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1857/441/2023 și art. 248 lit. f) i) și l) din Legea nr. 95/2006.

Consideră recurenta-pârâtă că în speță nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului, pretenția reclamantului reprezentând, în fapt, o analiză a dosarului de fond, în care a solicitat obligarea autorităților publice pârâte la includerea în Listă a medicamentului în discuție, pentru afecțiunea de care suferă. Solicitarea din prezenta acțiune, întemeiată pe art. 997 C. proc. civ., presupune ca instanța să constate, la nivel de aparență, existența unui refuz nejustificat al pârâților de a modifica și completa H.G. nr. 720/2008 prin operațiuni administrative.

Cu privire la netemeinicia cererii de ordonanță președințială, recurenta-pârâtă arată că reclamantul nu a prezentat formularul de prescripție medicală utilizat în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate. Prescrierea de către medicul specialist a unui medicament pe care îl apreciază necesar nu are consecința decontării obligatorii a tratamentului din bugetul FNUASS. Medicul poate prescrie în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate doar medicamentele care pot fi acordate și suportate din fondurile acestui sistem potrivit legii, conform art. 241 alin. (6) și art. 230 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 95/2006, art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

3.4. Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat recurs împotriva sentinței nr. 172 din 19 iunie 2024, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDMR și a excepției lipsei de obiect a acțiunii, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În cauză, recurenta-pârâtă ANMDM a depus întâmpinare față de recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

II. Soluția Înaltei Curți și considerentele asupra recursului

1.1. Cu privire la excepția nulității recursului pentru netimbrare, declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, reține instanța de recurs că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 100 RON recursul împotriva hotărârilor judecătorești dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. și cu 100 RON în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin adresa emisă la data de 8 august 2024 și comunicată la data de 13 august 2024, s-a adus la cunoștința recurentei-pârâte ANMDMR obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 200 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței nr. 172 din 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurentul-pârât a formulat cerere de reexaminare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 19 august 2024, sub nr. x/2024/a1. Prin încheierea din 31 octombrie 2024, comunicată la data de 26 noiembrie 2024, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de recurentul-pârât ANMDMR.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât ANMDMR nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat, deși a avut cunoștință atât de existența obligației, cât și de soluția de respingere a cererii sale de reexaminare, excepția invocată urmând a fi admisă.

1.2. Cu privire la excepția tardivității recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că termenul de recurs în materie este de 5 zile de la pronunțare, în conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (4) C. proc. civ.

În speță, sentința a fost pronunțată la 19 iunie 2024, iar cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la instanța de fond la 4 iulie 2024, peste termenul de recurs care s-a împlinit la 25 iunie 2024.

Instanța de control judiciar arată că, potrivit art. 183 din C. proc. civ.,,(1) Actul de procedură, ... trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen . . . . . . . . . .(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), ... mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

Prin urmare, față de dovada datei și orei atestate de către calculatorul instanței, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost depusă peste termenul legal, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția tardivității declarării căii de atac.

a) Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Casa Națională de Asigurări de Sănătate a criticat soluția instanței de fond în ce privește respingerea excepției inadmisibilității ordonanței președințiale, precum și a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS, critici ce vor fi calificate în categoria celor subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel fiind, instanța de control judiciar urmează a analiza recursul declarat de CNAS din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute la pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

b) De asemenea, Înalta Curte constată că pârâtul Ministerul Sănătății și-a întemeiat cererea de recurs pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., susținând că admiterea cererii de ordonanță președințială echivalează cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și un dezechilibru al puterilor statului, în condițiile în care România, în acord cu dreptul unional, nu a reglementat prescrierea medicamentelor în vederea prescrierii lor off-label.

Or, aceasta nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare prevăzut la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiași articol, respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Pe de altă parte, din susținerile pârâtului Ministerului Sănătății se desprind argumente care combat soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, critici care vor fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

c) În concluzie, având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

2.1. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva inadmisibilității procedurii ordonanței președințiale în contenciosul administrativ, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o corectă dezlegare acestei excepții, criticile din recurs formulate de pârâtul Ministerul Sănătății fiind nefondate.

Recurentul-pârât a susținut această excepție în raport de o pretinsă incompatibilitate între procedura ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 997 și urm. din C. proc. civ., și procedura contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, cu referire specială la dispozițiile art. 14-15 și art. 28 din această lege.

În acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți, instanța de recurs reține că procedura ordonanței președințiale nu este incompatibilă de plano cu specificul raporturilor juridice specifice contenciosului administrativ, cererea fiind admisibilă în raport cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În cauză, obiectul dedus judecății nu privește suspendarea executării unui act administrativ, caz în care ar fi aplicabile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, care conțin dispoziții specifice proprii, cu aplicare exclusivă în materia suspendării executării actelor administrative.

Mai bine spus, câtă vreme starea de fapt nu se circumscrie art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, neavând ca obiect suspendarea unui act administrativ, partea reclamantă poate uza de prevederile ordonanței președințiale reglementate de dispozițiile art. 997 și urm. din C. proc. civ. pentru a obține dispunerea unor măsuri provizorii, respectiv impunerea unei obligații vremelnice în sarcina pârâților, până la dezlegarea fondului cauzei.

În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentului-pârât referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.

2.2. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În prezenta cauză, obiectul cererii de ordonanță președințială privește obligarea autorităților pârâte la asigurarea către reclamant a tratamentului cu medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), în regim de compensare integrală, până la judecarea în fond a cererii vizând includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate. Cadrul procesual al prezentei cereri de luare a unei măsuri vremelnice este același cu cel al cauzei de fond, reclamantul chemând în judecată autoritățile pârâte cu competență legală în elaborarea listei medicamentelor compensate.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății, ANMDM și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența recurentei-pârâte CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. Însă, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății, stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispune că "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Argumentele referitoare la inexistența unui cadru normativ care să permită reclamantei decontarea din FNUASS a tratamentului cu medicamentul în discuție, respectiv la incidența dispozițiilor O.G. nr. 37/2022 care nu permit efectuarea de plăți de către Ministerul Sănătății decât în condițiile strict prevăzute de Legea nr. 95/2006 vizează fondul cauzei, neavând relevanță în privința calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamantul solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), pentru afecțiunea de care suferă reclamantul. Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecțiune decât cea pentru care a fost autorizat și inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și CNAS cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), pentru indicația terapeutică adenocarcinom gastric. Este de menționat că acest medicament este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă nu pentru indicația terapeutică de care suferă reclamantul, astfel încât acesta nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamantul a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune tratamentul cu acest medicament, recomandat în cadrul conduitei terapeutice de medicul specialist oncologie medicală B., astfel cum rezultă din scrisoarea medicală depusă în probațiune, însă costul lui este unul semnificativ. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamantă urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia. Așadar, drepturile care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., sunt dreptul la viață și dreptul la ocrotirea sănătății, drepturi garantate de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, art. 22 alin. (1) din Constituția României stabilește că "Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate", iar art. 34 dispune că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege".

În acest context, instanța de recurs constată că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist s-ar leza dreptul intimatului-reclamant la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme medicamentul solicitat este inclus în Lista medicamentelor compensate, însă pentru o altă afecțiune decât cea de care suferă reclamantul, iar acest tratament i-a fost prescris acestuia de medicul specialist (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată). Or, o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Este de observat că măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Din această perspectivă, nu pot fi primite nici argumentele referitoare la încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 37/2022 (prin care au fost modificate dispozițiile Legii nr. 95/2006) atât timp cât măsura dispusă are caracter provizoriu și urmărește prezervarea unei situații de fapt, în absența căreia ar exista un risc real de afectare a dreptului la viață și sănătate.

Recurenții-pârâți au mai susținut a nu fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

Înalta Curte reține că, în cadrul prezentului litigiu, instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (includerea în lista medicamentelor compensate cu consecința dreptului reclamantului la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului de fond, aflat pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia. Măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în conformitate art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția tardivității declarării căii de atac, urmând a constata nulitatea recursului declarat de recurentul-pârât Guvernul României, iar în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția netimbrării recursului declarat de recurentul-pârât Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul pârât Guvernul României.

Constată nul recursul declarat de recurentul pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.