ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30.05.2021, sub nr. x/2022, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, în temeiul art. 997 din C. proc. civ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pe cale de ordonanță președințială să dispună obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, în temeiul art. 997 alin. (3) C. proc. civ., a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința nr. 94 din 21 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâții Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A constatat admisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și, în consecință:

A obligat pârâții să asigure reclamantei medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 94 din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând sub acest aspect, în primul rând, că înțelege să critice motivarea instanței de fond referitoare la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea intimatei-reclamante.

Astfel, în contextul invocării deciziei nr. 3698 din 10.05.2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, publicată în Buletinul Jurisprudenței - Curtea de Apel Cluj 2014, Editura Universul Juridic, ediția 2014, a solicitat să se constate că a făcut dovada că nu este titulara obligației în raportul juridic dedus judecății, de vreme ce nu a fost solicitată de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu în vederea includerii medicamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă.

A mai susținut că indicația pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu "Neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a" nu a fost autorizată la nivel auropean de către Agenția Europeană a Medicamentului și nici la nivel național de către A.N.M.D.M.; nu a fost prevăzută în rezumatul caracteristicilor produsului emis deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu de către autoritățile competente, în speță de către Agenția Europeană a Medicamentului; nu a fost supusă autorizării și evaluării de către A.N.M.D.M., ca urmare a faptului că deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu nu a solicitat acest lucru Agenției Naționale a medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România; nu a fost inclusă în Protocolul obligatoriu de prescriere și administrare a medicamentului Pembrolizumabum (denumire comercială Keztruda) în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prevăzut de Ordinul MS/CNAS nr. 564/499/2021 cu modificările și compeltprile ulterioare.

Față de cele arătate a solicitat să se constate că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu-i aparține raportat la obiectul cauzei și atribuțiile C.N.A.S. expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006.

Aceasta întrucât CNAS nu are atribuții stabilite cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008; nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor; nu a stabilit raporturi juridice cu reclamanta, din care să poată izvorî drepturi ori obligații reciproce; nu are competența de a efectua plata către asigurați a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale de care aceștia au beneficiat sau urmează să beneficieze.

De asemenea, nu are competența și nici temeiul legal în baza căruia să poată proceda la decontarea contravalorii medicamentului în litigiu, întrucât acesta poate fi prescris pacienților cu alte afecțiuni, conform prevederilor protocolului terapeutic aprobat prin ordin al ministrului sănătății, și nici nu încheie cu furnizorul de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate asiguraților. În justificarea competenței exclusive a deținătorului de autorizație de punere pe piață a invocat aplicabilitatea prevederilor art. 704 alin. (3) și art. 706 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006, art. 4 și art. 5

1

din Anexa nr. 2 la ordinul invocat, a anexei 4 și a anexei 6 la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014.

Concluzionând, a arătat că, pentru a avea calitate procesuală pasivă, este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă competență, însă, în prezenta cauză, aceasta nu-i aparține atât timp cât nu are raporturi juridice cu asigurații sau cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, iar în sfera sa de competență nu intră nicio atribuție cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, legiuitorul reglementând în mod expres la art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la O.M.S. nr. 861/2014 că aceste atribuții aparțin Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

În ceea ce privește fondul ordonanței președințiale, a apreciat că în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., întrucât nu există o aparență de drept în favoarea intimatei-reclamante.

În acest sens a susținut că prima instanță a ignorat cadrul normativ invocat, din care rezultă că în cadrul sistemului public de adigurări sociale de sănătate din România, persoanele asigurate pot beneficia de tratament cu medicamentele prevăzute în H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, și în Ordinul MS/CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare.

A subliniat că reclamanta nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea șid econtarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumabum (Keytruda) pentru indicația terapeutică "Neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a".

Pentru asigurarea și acordarea către intimata-reclamantă a medicamentului în litigiu ar fi trebuit ca acest medicament să aibă o indicație terapeutică autorizată prin decizie emisă de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, la solicitarea scrisă a deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului respectiv și ar fi trebuit să existe indicația terapeutică pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu afecțiunea de care suferă reclamanta și să fie inclusă în Protocolul prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

În prezenta cauză nu pot fi identificate argumente pentru ca sistemul public de asigurări sociale de sănătate să fie ținut de obligația de asigurare și acordare, pe bază de prescripție medicală și în regim de compensare 100%, a medicamentului în discuție pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta, atât timp cât aceasta nu a demonstrat că ar fi intervenit un exces de putere al C.N.A.S. cu privire la obiectul cauzei, că ar fi intervenit un refuz nejustificat al acesteia cu privire la acordarea și compensarea în procent de 100% a medicamentului; sau că acesteia i-ar fi încălcat dreptul la asistență medicală, din moment ce, așa cum rezultă din art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază, în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de Legea nr. 95/2006.

Instanța de fond a nesocotit la pronunțarea hotărârii recurate faptul că, în prezent, medicamentul Pembrolizumabum (denumire comercială Keztruda) este inclus condiționat în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în Sublista C Secțiunea C2 DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în Programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, în cadrul PNS3, Programul național de oncologie, iar tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) și (**1), se realizează în baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății; iar indicațiile terapeutice pentru care acest medicament se acordă în sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform Ordinului MS/CNAS 564/499/2021 și Ordinul MS nr. 1443/2022 și contractelor cost volum încheiate, sunt altele decât cea în discuție în cauză.

Totodată, prima instanță nu a luat în considerare că, în urma verificărilor efectuate pe site-ul autorității competente (ANMDMR), în secțiunea dedicată evaluării tehnologiilor medicale în documentul "Lista solicitărilor depuse în baza OMS 861/2014", nu se identifică solicitări depuse de către deținătorul de autorizație de punere pe piață pentru medicamentul Keytruda cu DCI Pembrolizumabum, iar în secțiunea "Rapoarte de evaluare a tehnologiilor medicale" nu este publicat un raport de evaluare a medicamentului amintit pentru indicația terapeutică "Neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a". Or, câtă vreme deținătorul de autorizație de punere pe piață nu a procedat la demararea procedurii legale instituite de prevederile legale incidente în cauză, nu se poate proceda la autorizarea și evaluarea de către ANMDM a indicațiilor specificate de reclamant.

În completare pe aspectul aparenței dreptului, condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, a solicitat să se observe că nu este întrunită această condiție și raportat la împrejurarea că tratamentul cu medicamentul în litigiu nu se acordă niciunui asigurat din cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate și că reclamanta nu a prezentat la dosar o prescripție medicală, respectiv formularul tipizat, utilizat și recunoscut de sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru administrarea tratamentului cu medicamentul în litigiu, astfel cum rezuldă din cadrul normativ de strictă interpretare și aplicare care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Cu privire la neprejudecarea fondului, a susținut că prima instanță nu a avut în vedere că această cerință nu este îndeplinită în cauză, în condițiile în care art. 997 și următoarele din C. proc. civ. recunosc judecătorului dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei pentru a stabili de partea cui este aparența dreptului, însă nu se va putea pronunța asupra valabilității actelor depuse la dosarul cauzei.

Astfel, nu a ținut cont că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca și măsură premergătoare operațiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluționării cauzei presupune un probatoriu complex ce nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond. Or, prin admiterea cererii de ordonanță președințială de către instanța de fond, s-a ajuns în situația recunoașterii dreptului reclamantei la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național, respectiv indicația terapeutică de "Neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a", care nu este prevăzută în protocolul obligatoriu de administrare a medicamentuluiîn discuție, cuprins în Ordinul Ministrului Sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 564/499/2021.

În concluzie, cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului solicitat de reclamantă în mod previzoriu (ca și măsură premergătoare operațiunii de decontare), atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție, în caz contrar având loc o forțare a legii ce echivalează, în mod evident, cu încălcarea legii.

3.2. Recursul pârâtului Ministerul Sănătății a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, Ministerul Sănătății a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că soluționarea cauzei se poate face doar prin analizarea aparenței în drept, fără a impune o tranșare a raporturilor juridice.

Astfel, dacă reclamantei i se va deconta un medicament, în speță Pembrolizumab (Keytruda) pentru o indicație care nu se regăsește în Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP), respectiv pentru indicația "Neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a", o altă instanță ar putea obliga pârâții din acest dosar să introducă în Listă medicamentul menționat pentru o indicație pentru care producătorul nu a efectuat teste cu privire la eficacitate. Or, prescrierea unui medicament de către un medic nu garantează eficiența acestui medicament, cu atât mai mult cu cât acest medicament nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantului.

Față de prevederile art. 32 alin. (1) lit. b), art. 36 și art. 40 C. proc. civ. ce reglementează condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute de acest act normativ și având în vedere că obiectul dosarului îl constituie obligarea pârâților la acordarea fără contribuție personală a medicamentului Pembrolizumabum (Keytruda), particularitatea trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății rezultă din faptul că dreptul administrativ operează cu noțiunile de "capacitate de drept public" și "capacitate administrativă" care au conținut diferit față de "capacitatea juridică civilă".

În opinia recurentului, ipotezele reglementate de lege se referă la fapte personale ale autorității publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competență, iar nu ca acesta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană. Așadar, relativ la capacitatea sa procesuală pasivă, a solicitat a se observa că aceasta nu poate fi analizată decât prin raportare la obeictul acțiunii privit în mod corelat cu capacitatea administrativă a acesteia, respectiv atribuțiile legale ale fiecărei recurente în materie.

Din interpretarea legislației în vigoare reiese că Ministerul Sănătății nu are temei legal pentru decontarea unor medicamente ce nu fac parte din programele naționale de sănătate publică, întrucât finanțează programele naționale de sănătate publică, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate finanțează programele naționale curative, în conformitate cu prevederile art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a cărei gestionare nu se regăsește printre atribuțiile Ministerului Sănătății.

Potrivit art. 241 și art. 242 din Legea nr. 95/2006, asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fiind aprobată prin hotărâre a Guvernului, însă din H.G. nr. 720/2008 rezultă că medicamentul în discuție nu figura, la data formulării și a soluționării cererii de chemare în judecată, pe lista medicamentelor autorizate pentru indicația terapeutică "Neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a".

Din această perspectivă a arătat că Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, ce transpune aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988 din 21 decembrie 1988, prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România.

Astfel, potrivit Anexei 3 din O.M.S. nr. 861/2014, solicitantul, care nu poate fi decât deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului în România, trebuie să depună la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România un set de documente pe care un asigurat, cum este cazul reclamantei, nu le deține și nici nu are posibilitatea să le dețină.

Referitor la aparența de drept în favoarea reclamantei a susținut că, în analiza existenței sau inexistenței aparenței de drept în favoarea acesteia, respectiv dreptul de a i se deconta un medicament, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

În acest sens a făcut trimitere la O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, prin care a fost reglementată modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, a citat prevederile art. 232

1

din actul normativ menționat și a susținut că, în aplicarea acestora, a fost aprobat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, prin care au fost transpuse în legislația națională aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.

Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014 au fost aprobate criteriile și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale, iar de la data intrării în vigoare a acestuia evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea în Listă s-a desfășurat ca un proces continuu de asigurare a accesului bolnavilor la medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu luarea în calcul a unor criterii precum: estimarea beneficiului terapeutic, cost-eficacitatea, statutul de compensare al medicamentului precum și costurile terapiei, și cu respectarea etapelor procesului de evaluare a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor noi pentru care se solicită includerea.

Drept urmare, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat sdolicitări în acest sens.

În ceea ce privește admisibilitatea ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. din perspectiva existenței condiției aparenței de drept, a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că aceasta a fost îndeplinită.

Aceasta, deoarece, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 861/2014, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România este autoritatea competentă care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în sau din Listă, iar în exercitarea acestei atribuții prevăzute de actul normativ menționat, autoritatea respectivă a afișat pe site-ul propriu, în spațiul rezervat evaluării tehnologiilor medicale, lista solicitărilor depuse, în ordinea înregistrării lor.

De asemenea, față de prevederile Ordinului nr. 1301/500/2008 și dispozițiile art. 997 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că neprejudicierea fondului presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie. Astfel, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece, prin antamarea fondului cauzei, se constată că la nivel de aparență aceasta, în calitate de asigurat, nu are dreptul, în temeiul legii, de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în petitul acțiunii, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

În speță, reclamantul nu a solicitat, în condițiile art. 997 C. proc. civ., ca instanța de contencios administrativ să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul recurenților de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului enunțat în petitul acțiunii, dar solicitarea reclamantului reprezintă o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond. Întrucât art. 241 și art. 242 din Legea nr. 95/2006 prevăd că asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și aprobată prin hotărâre a Guvernului, în analiza existenței sau inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de a i se deconta un medicament, instanța trebuia să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

În concluzie, în prezenta cauză nu se poate vorbi despre acte abuzive, având în vedere că medicamentul solicitat este inclus în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, dar nu are indicație terapeutică pentru "neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a", astfel că nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi decontat de către C.N.A.S. decât dacă este inclus pe listă.

Pentru motivele expuse pe larg în conținutul cererii de recurs, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei pe fond cu consecința respingerii cererii de ordonanță președințială, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

3.3. Recursul pârâtului Guvernul României a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând acesta că, în mod eronat, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei față de Guvernul României, obligându-l să-i asigure medicamentul Pembrolizumab (Keytruda), eliberat pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

În dezvoltare a susținut că nu sunt întrunite condițiile răspunderii administrative a Guvernului României referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Aceasta, deoarece, în contextul legislativ incident în domeniu, care reglementează procedura elaborării, avizării și prezentării proiectelor de acte normative, rezultă că actele respective se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării sau aprobării lor de către Guvernul României.

Prin urmare, este evident că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Concluzionând, a susținut că este lipsit de calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții și competențe în sensul solicitat de intimata-reclamantă, iar o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect este imposibil de valorificat atât timp cât, fiind o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă, nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă.

3.4. Recursul pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate a susținut, în contextul unei expuneri detaliate a situației de fapt și a cadrului normativ incident, că a procedat la evaluarea unor medicamente pentru alte indicații off-label ale medicamentului Keytruda (DCI Pembrolizumabum), care nu se regăsesc în Rezumatul caracteristicilor produsului, ca urmare a unor hotărâri judecătorești rămase definitive, iar din rapoartele de evaluare și deciziile emise în baza acestora, a rezultat că nu pot fi îndeplinite condițiile prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014 pentru a se obține o decizie de includere condiționată în cazul indicațiilor terapeutice off-label.

3.4.1. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, are calitate procesuală pasivă.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâților, inclusiv obligarea sa, să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) medicamentul Keytruda, pentru indicația terapeutică neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a, și nu includerea acestui medicament în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Or, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, din care rezultă în mod evident că între atribuțiile acesteia nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Ca atare, a încălcat art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și i) și art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ipotezele reglementate de lege referindu-se la fapte personale ale autorității/instituției publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competență, iar nu ca aceasta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă autoritate/instituție publică, respectiv de Casa Națională de Asigurări de Sănătate care, potrivit art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigură finanțarea programelor naționale curative.

În raport cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea A.N.M.D.M.R. și art. 4 alin. (5) pct. 6 din aceeași lege, precum și prin raportare la dreptul dedus judecății de către intimata-reclamantă, pârâtei A.N.M.D.M.R. îi sunt instituite în mod limitativ obligații, doar cu privire la implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce cuprinde atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea către Ministerul Sănătății a Listei, care se aprobă prin hotărâre de Guvern și nu prin compensarea medicamentelor. Totodată, având în vedere dispozițiile pct. II.3 din Metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, instanța judecătorească poate dispune printr-o hotărâre soluționarea unei cereri formulate de un petent, exclusiv pentru a include un medicament în Listă și nu pentru asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat.

În consecință, instanța trebuia să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive din perspectiva modului de îndeplinire de către autoritățile convocate, a atribuțiilor și competențelor legale prevăzute de cadrul legal relevant, în speță raționamentul pentru fundamentarea excepției impunându-se să pornească de la petitul cererii introductive. Aceasta întrucât atribuțiile și competențele A.N.M.D.M.R. în domeniu se referă, în exclusivitate, la obligația de a evalua medicamentul propus analizei de către deținătorul autorizației de punere pe piață, din punctul de vedere al tehnologiilor medicale, în contextul Oedinului nr. 861/2014, aspect de natură a demonstra că în prezenta cauză calitatea sa procesuală pasivă nu este îndeplinită, atât timp cât nu are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, excedând cadrului său de organizare și funcționare.

3.4.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut contradictorialitatea motivării sentinței atacate, din această perspectivă arătând, în contextul evidențierii cadrului legislativ din care rezultă că nu are atribuții în gestionarea F.N.U.A.S.S., (fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ) și nici de acordare către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, că prima instanță nu a avut în vedere art. 6 alin. (2) și alin. (3) din OMS nr. 861/2014, în raport de obiectul concret al cererii de ordonanță președințială formulate de intimata-reclamantă.

În concluzie, este evident că nu are și nu poate avea atribuții în asigurarea tratamentului unui asigurat, ci, dimpotrivă, are atribuții în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în Lista medicamentelor compensate, la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piață a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta având contact direct cu asigurații și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă, pentru indicațiile terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului.

3.4.3. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că este îndeplinită condiția de admisibilitate a ordonanței președianțiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la aparența de drept, în analiza existenței sau inexistenței acesteia instanța fiind obligată să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, intimata-reclamantă nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat conform art. 231 și art. 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, deoarece medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a, de care poate beneficia aceasta în calitate de asigurat, neîndeplinind una dintre condițiile legale, respectiv nu există această indicație terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului, utilizarea acestuia fiind, prin urmare, off-label.

Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța de fond a recunoscut intimatei-reclamante dreptul la un medicament care nu are indicația terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului (care reprezintă o anexă la autorizația de punere pe piață) la nivel național și european. În plus, a arătat că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței, mai exact prevederilor Ordinului nr. 861/2014 care reglementează etapele procesului de evaluare de către A.N.M.D.M.R. a tehnologiilor medicale în vederea luării deciziei și propunerii Ministerului Sănătății să includă un medicament în Lista de medicamente compensate.

De asemenea, a arătat că legislația națională nu permite în prezent rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului, în speță medicamentul solicitat nefiind inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică precizată, astfel că nu se poate dispune obligarea autorității pârâte să deconteze medicamentul solicitat pentru alte indicații terapeutice decât cele autorizate de lege.

Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau de reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispozițiile O.M.S. nr. 861/2014.

Așadar, câtă vreme deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus o cerere de evaluare în condițiile Ordinului nr. 861/2014, iar produsul nu îndeplinește două dintre criteriile de evaluare, respectiv lipsa autorizației de punere pe piață pentru indicația terapeutică neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a, care are drept consecință lipsa prețului aprobat de Ministerul Sănătății, și lipsa rapoartelor de evaluare a tehnologiilor medicale realizate de agențiile autorizate din Franța, Marea Britanie și Germania, nu se poate reține în sarcina sa o stare de pasivitate.

Referitor la aspectul autorizării din oficiu pe care Agenția poate să o dispună în conformitate cu prevederile art. 8 și următoarele din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, a susținut că în jurisprudența europeană s-a reținut că o astfel de evaluare depinde în mod esențial de marja de apreciere pe care o poate exercita autoritatea publică în discuție, aceasta implicând analiza oportunității ce derivă din capacitatea pe care o are autoritatea publică de a alege dintre mai multe situații posibile și egale, pe aceea care corespunde cel mai bine interesului public ce trebuie satisfăcut.

Există, așadar, o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel încât, pentru atingerea scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

În continuare a criticat referirea părții reclamante la pretinsul efect pozitiv al autorității de lucru judecat provizorie asociată unor hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță de Curtea de Apel Galați într-o acțiune în fond sau de către Curtea de Apel București în cerere de ordonnață președințială, pentru argumentele expuse la paginile 16-17 ale cererii de recurs, și a susținut nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva cadrului legislativ european și a jurisprudenței instanțelor europene în această materie, precum și a jurisprudenței naționale, solicitând admiterea recursului formulat.

Recurentul-pârât Guvernul României a depus la dosar, față de cererile de recurs formulate în cauză de către ceilalți pârâți, concluzii scrise în sensul admiterii tuturor recursurilor formulate în cauză, ca fiind temeinice și legale, al casării sentinței de fond și rejudecării cauzei cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor exercitate în cauză.

Analizând sentința de fond atacată prin prisma motivelor invocate de recurenții-pârâți prin cererile de recurs formulate și a normelor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că toate recursurile sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, urmând să le analizeze împreună și să răspundă criticilor identice prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă.

În fapt, intimata-reclamantă A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ., în contextul prezentării situației sale medicale, respectiv a diagnosticării cu "neoplasm colon cu metastaze tratament linia a IV-a" și a recomandării unui tratament cu medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), obligarea pârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului menționat, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ., a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prima instanță, reținând că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârâții Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege în cazul ordonanței președințiale, a respins excepția invocată și a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții să-i asigure medicamentul solicitat, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.1. Sentința de fond a fost criticată de pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în primul rând, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Motivul de recurs invocat include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată, încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii sub acest aspect, încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Criticile recurenților circumscrise acestui motiv de casare vizează soluția de respingere a instanței pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând aceștia că, în contextul normativ și factual evidențiate, instanța de fond a apreciat în mod greșit că au calitate procesuală pasivă în speța dedusă judecății.

Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut că, aplicând prevederile legale ce reglementează capacitatea procesuală pasivă într-o acțiune de contencios administrativ la speța dedusă judecății, reiese că și în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă. Astfel, relativ la capacitatea sa procesuală pasivă, a arătat că nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acțiunii privit în mod corelat cu capacitatea administrativă a acesteia, respectiv cu atribuțiile legale în materie ale fiecărei autorități recurente-pârâte, printre acestea neregăsindu-se, în cazul său, asigurarea decontării medicamentului solicitat de intimata-reclamantă.

De asemenea, recurenta A.N.M.D.M.R. a susținut că instanța nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției, precum și pentru modificarea unor acte normative, din care rezultă în mod evident că între atribuțiile sale nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Totodată, a arătat că potrivit art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, C.N.A.S. asigură finanțarea programelor naționale curative, iar potrivit art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale se realizează potrivit actului normativ și în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al Ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În plus, a apreciat că instanța de fond trebuia să-și fundamenteze raționamentul logico-juridic pornind de la obiectul petitului cererii introductive și să analizeze cauza din perspectiva modului de îndeplinire a atribuțiilor și competențelor legale prevăzute de cadrul legal relevant, de către autoritățile pârâte chemate în judecată.

Or, așa cum au fost dezvoltate de către recurenți susținerile din cererile lor de recurs, se observă că acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare indicat, nefiind indicate, în concret, regulile de procedură pretins încălcate de instanța de fond. În schimb, aceste susțineri pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, urmând a fi analizate din această perspectivă.

În concluzie, nu pot fi primite susținerile recurenților-pârâți Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, conform cărora prima instanță ar fi încălcat normele de procedură prin faptul că a apreciat că au calitate procesuală pasivă în cauză și, implicit, că excepția invocată este neîntemeiată, hotărârea de fond fiind pronunțată cu respectarea regulilor de procedură și a dispozițiilor legale incidente. De altfel, așa cum s-a apreciat în mod constant în doctrină și în jurisprudența în materie, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate sau nefondate apărările sau criticile formulate de părți asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

1.2. Sentința primei instanțe a fost criticată de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, apreciind în acest sens că există o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocând cadrul legal aplicabil în materie din care rezultă că nu are atribuții în asigurarea tratamentului unui asigurat. În consecință, a afirmat că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014.

Examinarea considerentelor primei instanțe invalidează însă aceste susțineri.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-și găsească incidența în cauză.

Contrar afirmațiilor recurentei-pârâte, argumentarea hotărârii este logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile cauzei. Faptul că alegațiile acesteia nu sunt în acord cu raționamentul expus de judecătorul fondului nu poate echivala însă cu o motivare contradictorie, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăților de valoare, formulărilor concrete, specifice, în acord cu exigentele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în cauză.

De altfel, nu sunt invocate contradicții la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci, între motivarea sentinței și textele de lege incidente, deci o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile situației deduse judecății, constatându-se aceeași situație ca și în cazul invocării motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anume criticarea raționamentului instanței ce a stat la baza soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, în contextul normativ și factual evidențiate.

Or, acestea nu reprezintă veritabile critici subsumate cazului de casare indicat, ci, așa cum s-a arătat, se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol 488 C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, urmând a fi analizate din această perspectivă, împreună cu celelalte recursuri ce conțin critici similare sub acest aspect.

1.3. Analizând sentința de fond și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că susținerile tuturor recurenților-pârâți sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, sub aspectul lipsei calității procesuale pasive au formulat susțineri similare toți recurenții-pârâți, iar în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale au formulat susțineri similare recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, criticând modalitatea în care prima instanță a interpretat și a aplicat cadrul normativ incident în cauză, prin raportare la situația de fapt existentă.

Înalta Curte nu poate primi însă alegațiile recurenților, deoarece reflectă o greșită interpretare a cadrului normativ, astfel cum a fost reliefat în cererile de recurs formulate.

Având în vedere si