ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4123/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 iulie 2022, cu număr de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Prim-ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului României, și obligarea pârâtului la plata de penalități de 1000 RON, stabilită pe zi de întârziere, pentru nerespectarea în mod culpabil a obligației de emitere a actului administrativ - H.G. prevăzută de art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, începând cu data de 8 mai 2019 - data pronunțării Deciziei nr. 2370 din 8 mai 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 și până la executarea obligației, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2322 din 12 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile ca neîntemeiate; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim Ministru Romaniei, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de obligare la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1755 din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și de completare a hotărârii formulată de petentul A. cu domiciliul în Breaza, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim Ministrul României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentințelor civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A..

3.1. Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2322 din 12 decembrie 2022, recurentul - reclamant a invocat incidența motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, printr-un prim set de critici, că soluția de respingere a cererii de obligare la plata penalităților de întârziere cuprinde motive străine de cauză si este nemotivată.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că prima instanță nu a analizat cererea cu care a fost învestită, prin prisma tuturor motivelor de fapt și de drept invocate de părți, motivarea care sta la baza soluției date în cauză fiind complet străină de cauză și, presupunând prin absurd o minimă motivare, aceasta este insuficienta. In concret, instanța reține aspecte teoretice referitoare la un pretins "capăt de cerere privind fixarea cuantumului penalităților", pentru ca mai apoi să motiveze că nu s-ar putea reține o culpă în întârzierea executării obligației - din nou prin raportare la cuprinsul normei prevăzută la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentului, prima instanță s-a rezumat la a respinge cererea, fără a antama sub vreo formă apărările formulate, ba, dimpotrivă, fundamentându-se pe motive străine de cauză. In concret, arată că a susținut si în fața primei instanțe că a solicitat aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice pârâte în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la pronunțarea Deciziei nr. 2370/08.05.2019 în dosarul nr. x/2015 de către Î.C.C.J., până la punerea în aplicare a acestui titlu executoriu, precum și obligarea la plata unor penalități în condițiile art. 906 C. proc. civ., cu menținerea cuantumului stabilit în mod definitiv de Î.C.C.J. - 1.000 RON pe zi de întârziere pentru aceeași perioadă.

Recurentul arată că nu i-au fost analizate susținerile referitoare la faptul că apărările pârâtului în sensul că a fost adoptata H.G. nr. 745/2022 nu sunt fondate. Chiar dacă nu este obligatoriu a se răspunde în mod extensiv tuturor apărărilor formulate de părțile în litigiu, în mod evident nu este întrunită cerința de motivare corespunzătoare a hotărârii judecătorești dacă soluționarea cauzei se realizează fără vreo analiză a poziției procesuale care tinde la înlăturarea fundamentului juridic al apărărilor pârâților. Instanța nu a abordat deloc susținerile referitoare la temeinicia acțiunii promovate.

Din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că în cauză sunt interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 24 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, precum și cele ale H.G. nr. 746/2022 raportat la prevederile art. 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, cu modificările și completările ulterioare și la Decizia nr. 2370/08.05.2019 din dosarul x/2015

Chestiunea respingerii cererii pe fondul cauzei se impune a fi analizată de instanța de recurs nu numai prin raportare la motivele contradictorii și la lipsa motivării din cuprinsul hotărârii recurate, ci și prin prisma încălcării și a aplicării greșite normelor de drept material incidente. Totodată, apreciază greșit interpretate și aplicate aceleași dispoziții inclusiv cu referire la excepția rămânerii fără obiect a cererii sale.

În acest sens, învederează că încă din luna mai a anului 2019, Î.C.C.J. prin considerentele Decizia nr. 2370/08.05.2019 a statuat că dată fiind perioada foarte lungă de timp în care intimatul-pârât a stat în pasivitate de la data adoptării art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, se impune ca obligarea Guvernului la emiterea H.G. să se facă sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere, considerente intrate în puterea de lucru judecat.

Or, cu atât mai mult, când se știe că Guvernul a stat în pasivitate încă aproape 3 ani de la pronunțarea hotărârii 2370/08.05.2019 (date fiind cele 60 de zile ale stării de urgență declarate în anul 2020), cu încălcarea flagrantă a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., astfel cum a fost statuată prin cauza Șandor c. României referitoare la punerea în executare de către Stat a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, o atare sancțiune își justifică interesul.

Mai mult decât atât, este cel puțin discutabilă îndeplinirea obligației de a face de către pârâtul Guvernul României prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, raportat la cuprinsul acestui act și la obligațiile care-i incumbau acestuia conform art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 cu modificările ulterioare. In concret, judecătorul fondului omite faptul că pretinsa "îndeplinire a obligației de a face" nu reprezintă altceva decât un act normativ adoptat strict formal, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în scopul declarat de a diminua valoarea penalităților datorate foștilor angajați ai B. S.A., pasând responsabilitatea către Ministrul Energiei. De altfel printr-o hotărâre judecătorească de dată recentă pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploiești a dispus "Anulează Hotărârea Guvernului nr. 746 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "B." - S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia"'.

În toate cazurile, instanța de control judiciar urmează a constata că judecătorul fondului a interpretat și aplicat greșit normele de drept material prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în sensul că cererea sa ar fi rămas fără obiect precum și cea de obligare la plata penalităților de întârziere ar fi neîntemeiată - în măsura în care instanța de recurs urmează a aprecia, prin absurd, că o astfel de hotărâre a fost motivată, toate acestea prin prisma faptului că s-a emis H.G. nr. 746/2022. Concluzia urmează a se deprinde întrucât, cel puțin în intervalul de timp 08.05.2019 - 08.06.2022 pârâții au ignorat forța executorie a Deciziei I.C.CJ. nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, ceea ce se înscrie în ipoteza juridică a art. 24 alin. (1) din Lege.

Blocarea demersului de sancțiune pentru neexecutare înseamnă o tergiversare a executării hotărârii judecătorești definitive, deci o afectare a accesului la justiție prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., în componenta referitoare la executarea hotărârii.

Recurentul-reclamant mai arată că sunt încălcate regulile de procedură referitoare la puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte a reținut în considerentele titlului executoriu constând în Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015 că amânarea adoptării H.G. în vederea aplicării art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 pentru mai mult de 10 ani (până la momentul inițierii litigiului obiect al dosarului x/2015 - n.n.), reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 un exces de putere. Ca atare, în cuprinsul aceleiași hotărâri, instanța a stabilit, în aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 că încălcarea regulilor de procedură referitoare la puterea de lucru judecat, nerespectarea acestora atrăgând sancțiunea nulității, raportat la dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. civ.

În ceea ce privește componenta de obligare a pârâtului Guvernul României la plata de penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, judecătorul fondului a încălcat regulile de procedură privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al Deciziei nr. 2370/08.05.2019, raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În concret, deși s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă obligarea Guvernului României la plata unor penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării acesteia -08.05.2019, până la executarea obligației, prima instanță a ignorat cele statuate prin titlul executoriu.

Vătămarea ce i-a fost cauzată din acesta încălcare a regulilor de procedură este evidentă, fiindu-i refuzat în mod nejustificat un drept dobândit printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

3.2. Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1755 din data de 23 noiembrie 2023, recurentul - reclamant a invocat incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că prima instanță a stabilit, fără o minimă motivare că "se constată cu evidență că nu suntem în situația unei erori materiale, cererea reclamantului fiind neîntemeiată". În același timp, cu privire la cererea de completare a hotărârii, prima instanță reține că, "cererea reclamantului nu întrunește nici cerințele acestui text de lege.

În opinia recurentului-reclamant, prima instanță nu a analizat cererea cu care a fost învestită, prin prisma tuturor motivelor de fapt și de drept invocate, motivarea care stă la baza soluției date în cauză fiind insuficienta și contradictorie. În concret, mai întâi, prima instanță reține ca nu sunt incidente dispozițiile art. 442 și 444 C. proc. civ., fără o minimă motivare, simpla concluzie că aceste texte de lege nu sunt incidente nefiind suficientă.

Pe de altă parte, instanța de fond, în mod contradictoriu, a admis existența aspectelor invocate de reclamant cu referire la hotărârea a cărei îndreptare și completare a solicitat-o, respectiv "faptul că instanța s-a pronunțat în considerente - n.n.) cu privire la cererea de fixare a cuantumului penalităților, fără să fi fost învestită cu o asemenea cerere, și omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de obligare la plata penalităților de întârziere.

Pentru aceste motive, recurentul consideră că hotărârea pronunțată nu respectă nici exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și nici pe cele ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum este acesta stabilit de art. 6 din C.E.D.O.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că sunt încălcate reguli de procedură care atrag sancțiunea nulității, referitoare la aplicabilitatea procedurii îndreptării erorii materiale și a completări hotărârii

Presupunând că hotărârea primei instanțe a fost motivată, iar motivele de respingere a cererii de îndreptare și completare a hotărârii s-ar referi la aceea că astfel de cereri puteau face exclusiv obiectul unei căi de atac, apreciază a fi încălcate flagrant regulile de procedură vizând îndreptarea erorii materiale și de completare a hotărârilor.

Cu referire la cererea de îndreptare a erorii, arată că însăși prima instanță admite că s-a "pronunțat" cu privire la aspecte nepretinse de reclamant, vizând o cerere de fixare a cuantumului penalităților - în sensul motivării în considerente, nu și în dispozitiv. Nu este vorba însă de o pronunțare pe ceva ce nu s-a cerut, de vreme ce dispozitivul, pronunțarea propriu-zisă a hotărârii, se referă tocmai cererea de obligare la plata penalităților de întârziere, în deplin dezacord cu considerentele. Or, tocmai premisa anterior expusă impune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul hotărârii. Nu poate fi vorba despre o soluție de care să fi fost nemulțumit, susceptibilă de recurs, ori de revizuire, în ceea ce privește fixarea penalităților cât timp nu a pretins un astfel de petit și nici nu există o hotărâre, în dispozitiv, sub acest aspect.

Cu referire la cererea de completare a hotărârii, prima instanță admite că este vorba de "omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de obligare la plata penalităților de întârziere" și, cu toate acestea, fără temei, reține că este vorba de critici asupra modului cum i-a fost soluționată cererea. Soluția de respingere din dispozitiv a fost deja contestată, însă obiectul cererii de completare vizează altceva, anume lipsa oricărei motivări în considerente cu privire la obligarea de plată a penalităților de întârziere prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, recurentul-reclamant susține că vătămarea ce i-a fost cauzată din acesta încălcare a regulilor de procedură este evidentă, fiindu-i refuzat în mod nejustificat garanția la dublul grad de jurisdicție, prin modul în care prima instanța a înțeles să "soluționeze" cererea sa.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 26 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin cererea de recurs s-a solicitat și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a dosarelor conexate.

La termenul de judecată din 26 septembrie 2024, Înalta Curte a respins cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant, constatând că dosarul nr. x/2023 a fost soluționat definitiv prin Decizia nr. 3517 din 20.06.2024 apreciind că nu se mai justifică suspendarea prezentului litigiu.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

A. Examinând recursul formulat împotriva sentinței nr. 2322 din 12 decembrie 2022, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. I al O.G. nr. 55/2003, în derularea procesului de privatizare a B., Ministerul Economiei și Comerțului va vinde direct pachetul de acțiuni către salariații societății care au drept de cumpărare, iar potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003, care a modificat art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, salariații B. au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală ce urmează să fie achiziționată și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia urmând să fie stabilite prin hotărâre de Guvern.

În anul 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2015, având ca părți un litisconsorțiu format din 14.378 reclamanți, 8.485 intervenienți, persoane salariate în cadrul B.. În cadrul acelui litigiu petenții au solicitat instanței, în contradictoriu cu Guvernul României, emiterea unei hotărâri de guvern pentru aplicarea dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea B.. Prin sentința nr. 1901/2015, Curtea de Apel București a respins acțiunea. În recurs, prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 (titlul executoriu) Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința de fond și, rejudecând fondul litigiului, a admis acțiunea și a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. (denumire în urma reorganizării B.) până la limita de 8% din capitalul social la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Instanța de recurs a reținut un drept legitim al petenților de a achiziționa acțiuni și o culpă a Guvernului prin pasivitatea de a adopta o hotărâre de Guvern pentru mai mult de 10 ani. Penalitățile au fost stabilite în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. La data de 14.07.2020, instanța de recurs a respins solicitarea Guvernului de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 2370/08.05.2019.

In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A.. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim Ministru României, a solicitat, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Prim-ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului României, și obligarea pârâtului la plata de penalități de 1000 RON, stabilită pe zi de întârziere, pentru nerespectarea în mod culpabil a obligației de emitere a actului administrativ - H.G. prevăzută de art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, începând cu data de 8 mai 2019 - data pronunțării Deciziei nr. 2370 din 8 mai 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, și până la executarea obligației.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul exercitând calea de atac a recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., aplicabil atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Aceste prevederi vizează neregularități de ordin procedural sancționate potrivit art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat, recurentul-reclamant neinvocând o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziții.

Este nefondat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Înalta Curte constată că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

În esență, instanța de fond a reținut că obligația stabilită prin titlul executoriu - Decizia nr. 2370/2019 a fost executată la data de 8 iunie 2022, astfel încât capătul de cerere privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este rămas fără obiect, întrucât prin executarea obligației instanța de contencios administrativ nu mai are temei să constate neexecutarea culpabilă a hotărârii. În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere a reținut că penalitățile pe fiecare zi întârziere prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 au fost concepute tot ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte, iar reclamantul a atins scopul urmărit, obținând executarea obligației speciale.

Nici ipoteza privind motivarea străină de natura cauzei nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât aceasta ar presupune ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul și nici recurentul-reclamant nu a susținut că întreaga hotărâre recurată ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului (cauzele Albina/României, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți sau să excludă ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea. Așa cum s-a reținut în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României, "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Față de cele reținute, Înalta Curte observă că hotărârea este motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondate susținerile recurentului-reclamant privind incidența acestui motiv de casare.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurentului circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În accepțiunea acestor dispoziții legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași lege, "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..".

Astfel cum s-a reținut, prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - B. au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată in Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"art. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

art. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Cu privire la procedura de executare a obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține, astfel cum s-a arătat și prin Decizia nr. 12/2018 pronunțată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017), că procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative (obligații de a face care implică faptul personal al debitorului), așa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004, presupune două etape: o primă etapă în care, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ. o a doua etapă, în care, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, daca în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu executa obligația prevăzuta în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților, prin aceeași hotărâre fiind stabilite despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației; într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează, compartimentul executări civile al instanței de executare solicitând autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului.

Penalități de întârziere, conform Legii nr. 554/2004, se pot stabili, pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) și (6), odată cu soluționarea acțiunii, la cererea părții interesate (reclamantul), iar pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Stabilirea penalităților conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităților conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanța de executare; dacă obligațiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) și 5, întrucât obiectul acesteia nu constă în penalitățile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligația de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică. Penalitățile devin obiect al executării silite doar în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și a formulat cererea în temeiul art. 24 alin. (3), solicitând aplicarea mijloacelor de constrângere, instanța de fond a analizat dacă a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

Susținerile recurentului-reclamant privind neexecutarea titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019 pronunțată de ICCJ in dosarul nr. x/2015 sunt nefondate.

Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022, emisă anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022, la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanță a reținut corect că debitorul Guvernul României, prin emiterea acestui act administrativ, și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Or, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, prin care s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

In preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - B., aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 paratul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, in termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea in aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 in vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. pana la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022 pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte reține că prima instanță, cu corecta aplicare a legii, a respins acțiunea formulată de reclamant.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - B., astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - B. au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce privește dispoziția instanței de a se realiza vânzarea "la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea prețului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătorești, deoarece dispozițiile art. 1234 C. civ. permit determinarea prețului prin raportare la un factor de referință, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la prețul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat esențial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Cu privire la prețul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligația stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referință, care se presupune că va fi respectat în momentul vânzării efective.

Prin urmare, în ceea ce privește prețul de achiziție, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forță juridică inferioară care să stabilească prețul acestor achiziții ("același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare").

În ceea ce privește întârzierea executării obligației, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poate fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Având în vedere ca, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face stabilita prin titlul executoriu Decizia nr. 2370/2019 definitiva, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in dosarul nr. x/2015, la momentul soluționării cererii de către prima instanță nu mai exista temei pentru aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reținând prima instanță că a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

În mod corect a reținut prima instanță faptul că, întrucât legiuitorul nu a prevăzut un alt mecanism distinct de calcul al penalităților prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se aplică norma generală în materia executării hotărârilor judecătorești în contencios administrativ prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care nu distinge între hotărârea prin care au fost stabilite penalități în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și hotărârea de aplicare a penalităților în temeiul art. 24 alin. (3) din lege.

Aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere nu mai sunt necesare în condițiile care, chiar anterior sesizării instanței, debitorul Guvernul României a executat obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea definitivă; obligația fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului și prin urmare aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere au devenit inutile.

În raport de aceste elemente, reținând că reclamantul a obținut executarea obligației speciale, a făcut instanța de fond trimitere și la dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

În ceea ce privește încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în ceea ce privește Decizia nr. 2370/08.05.2019, nu sunt incidente dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor dintr-o ordonanță de urgență, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației, iar prin sentința recurată a fost soluționată cererea prin care s-a solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie și obligarea la plata de penalități de 1000 RON, stabilită pe zi de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd executarea. Pe de o parte, stabilirea penalităților conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 face inutilă stabilirea cuantumului penalităților conform art. 24 alin. (3) din lege, pe de altă parte în mod corect s-a reținu că a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că argumentele expuse în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

B. Analizând, în continuare, recursul formulat împotriva sentinței nr. 1755 din data de 23 noiembrie 2023, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Un prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind, în accepțiunea titularului căii de atac, pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția EDO și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele reținute anterior cu privire la obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, Înalta Curte reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri de îndreptare a erorii materiale și de completare a sentinței civile nr. 2322 din 12 decembrie 2022, motiv pentru care primul demers în soluționarea acestei cereri a fost cel al verificării îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 442 alin. (1) C. proc. civ. și art. 444 C. proc. civ.

Prin sentința pronunțată, prima instanță a considerat, în esență, că aspectele invocate de reclamant în susținerea și justificarea cererii de îndreptare a erorii materiale și de completare a hotărârii - respectiv faptul că instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de fixare a cuantumului penalităților, fără să fi fost învestită cu o asemenea cerere, și omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de obligare la plata penalităților de întârziere - vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, neputând fi analizate în respectiva etapă procesuală, neîncadrându-se în situațiile prevăzute de art. 442 și art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., câtă vreme sunt arătate silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate și argumentele pe care și-a fundamentat judecătorul fondului soluția, chiar dacă acestea sunt succint exprimate, motiv pentru care sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nefondate sunt și criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind aplicabilitatea procedurii îndreptării erorii materiale și a completări hotărârii.

Pe calea procedurii reglementate de art. 442 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi remediate eventuale erori de fond, erori de judecată, ce pot fi cenzurate doar prin intermediul căilor legale de atac. Procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori tehnoredactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri. Aceste erori materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau alte erori materiale.

În raport de cererea formulată, prima instanță a reținut în mod corect faptul că aspectele invocate de reclamant în susținerea și justificarea cererii de îndreptare a erorii materiale a hotărârii vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, neîncadrându-se în situațiile prevăzute de art. 442 C. proc. civ., în conținutul cererii formulate de către reclamant neregăsindu-se susțineri privind pretinsa existență a unor erori sau omisiuni având natura unor greșeli.

Pentru aceleași considerente legate de limitele verificărilor pe care prevederile art. 444 C. proc. civ. le permit, sunt nefondate și susținerile recurentului privind completarea sentinței nr. 2322 din 12 decembrie 2022, întrucât remediul procesual prevăzut de prevederile art. 444 C. proc. civ. a fost pus la dispoziția părților interesate pentru cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra unor solicitări ale părților (precum asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale).

În cauza de față nu este vorba despre o omisiune a instanței în sensul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, în realitate criticile recurentului-reclamant privesc modul în care i-a fost soluționată cererea formulată în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamant nu puteau fi soluționate pe calea îndreptării de eroare materială sau a completării sentinței, ci doar în procedura declanșată prin promovarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 2322 din 12 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de apel București, motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și completare formulată, sentința recurată fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a prevederilor legale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1755/2023 din 23 noiembrie 2023 și a sentinței nr. 2322 din 12 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1755/2023 din 23 noiembrie 2023 și a sentinței nr. 2322 din 12 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.